|
|
|
|
FOTOŞi-a lăsat maşina în mijlocul drumului, pentru a-şi plăti factura la telefon
Sufletul după moarte – experienţe de astăzi (I)
FOTOUniforma şcolară a câştigat războiul cu hainele de fiţeBalul Bobocilor de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”
Elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava s-au distrat joi seara, la Balul Bobocilor, ca în America anilor ‘60, călătorind imaginar, în timp şi spaţiu, pentru a vedea

| Accident cu trei răniţi din cauza a doi şoferi care au depăşit periculos |
| Bărbat din Burdujeni, găsit mort între şinele de cale ferată |
| Cum se acordă subvenţiile pentru energie termică, gaze naturale şi lemne |
| Femeie accidentată mortal de trenul internaţional Sofia - Moscova |
| Încă un individ arestat în dosarul răpirii minorei în vârstă de 13 ani |
| Lungu vrea o suplimentare a fondurilor alocate refacerii podului din zona Bazar |
| Medicii de familie care nu dau bilete de internare, mai bine plătiţi |
| Nouă tone de furaje au ars în urma unui incendiu provocat de un arc electric |
| O familie cu cinci copii din Iacobeşti aşteaptă iarna cu casa neterminată, fără nici o sursă de încălzire |
| Preşedintele jurnaliştilor de turism: „România înseamnă Bucovina” |
| Rădăuţenii ar putea cumpăra terenurile de sub garajele construite legal |
| Şi-a lăsat maşina în mijlocul drumului, pentru a-şi plăti factura la telefon |
| Slujbă religioasă, expoziţie şi concert, la aniversarea Fundaţiei FARA, la Suceava |
| Şpagă la poliţist, după ce a fost prins băut la volan şi apoi conducând cu permisul reţinut |
| Ţigări de contrabandă, ascunse într-o autoutilitară, într-un compartiment special confecţionat |
| Traficul rutier va fi parţial blocat din cauza lucrărilor de modernizare a principalei artere de circulaţie |
| Trei străzi din Burdujeni Sat vor fi asfaltate pentru prima dată |
| “Trupul se vindecă repede. Sufletul nu”, sloganul campaniei lansate ieri, la Suceava, de Salvaţi Copiii |
| Un nou sens giratoriu va fi amenajat în centrul Sucevei, de săptămâna viitoare |
| Un prim tronson al iluminatului public pe bulevardul principal a fost modernizat |
| Uniforma şcolară a câştigat războiul cu hainele de fiţe |
| Zece copii, răniţi în accidente rutiere în ultimele zile |
| CSMU LPS Suceava a adus un principal cu experienţă de la Piatra Neamţ |
| Juniorii B de la LPS Suceava, protagonişti în campionatul naţional |
| Start lansat pentru CSS Rădăuţi |
| Universitarii şi-au propus locul patru în campionat şi semifinalele Challenge Cup |
| Scandal şi acuzaţii de blat după CFR Cluj - FC Vaslui |
| Baconschi: Am discutat cu omologii finlandez şi olandez, se vor opune aderării la Schengen |
| Băsescu a semnat numirea lui Leonard Orban în funcţia de ministru al Afacerilor Europene |
| Cel puţin 28 de răniţi în urma coliziunii între un autobuz şi un camion românesc |
| Funeriu: Universităţile bune au avut mai mulţi candidaţi, mândri de diploma de bacalaureat obţinută |
| Marian Preda: Anul acesta probabil vom avea o primă generaţie cu sub 200.000 de născuţi vii |
| Parlamentul a aprobat invitarea Regelui Mihai în şedinţă solemnă în 25 octombrie |
| Presiunea socială motivează mai mult un cuplu să adopte decât ideea că un copil va avea o familie |
| China va lansa la sfârşitul lunii septembrie primul modul din viitoarea ei staţie spaţială |
| 21 Septembrie |
| Rugăciuni folositoare pentru învăţăcei |
| Sufletul după moarte – experienţe de astăzi (I) |
| Ford C-MAX, familist convins |
| Land Rover dezvăluie conceptele DC100 și DC100 Sport |
| Mazda 3 crește valoric |
| Mercedes va fabrica modelul electric A-Klasse |
| Oamenii de ştiinţă au descoperit o metodă de "dezarmare" a virusului HIV |
| Beyonce primeşte sfaturi pentru gravide de la Gwyneth Paltrow |
| Charlie Sheen va primi 100 de milioane de dolari de la grupul Warner |
| Jojo şi-ar fi dorit să aibă vocea cântăreţei Anouk |
| Peste 3,7 milioane de români, pe Facebook în luna septembrie |
| Reţeta săptămânii: Prăjitură cu pere şi ciocolată |
| Expoziţie de pictură, la Muzeul de Istorie |
| Recital extraordinar la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” |
| Prietenia, pentru generaţia Google |