|
|
|
|
FOTOHarta obiectivelor turistice din judeţul Suceava, făcută de un pictor italian
Spitalul Suceava va construi, la anul, un heliport în curtea unităţii
Două cadre didactice din Suceava, la cursuri de formare în AustriaBalul Bobocilor de la Colegiul Naţional ”Ştefan cel Mare”
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional ”Ştefan cel Mare” Suceava i-a purtat pe spectatori într-o călătorie plină de peripeţii în însoritul continent african

| 17 şoferi băuţi, traşi pe dreapta după două zile de controale în trafic |
| 97% din catedre, acoperite de personal calificat |
| Accident în lanţ, după ce un şofer a lovit o maşină din sens opus, apoi pe cea din faţă |
| „Discurs critic şi variaţie lingvistică”, la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava |
| Doi scafandri s-au „scufundat” în organigrama ISU Suceava, din lipsă de fonduri |
| Două cadre didactice din Suceava, la cursuri de formare în Austria |
| Fluxul memoriei |
| Harta obiectivelor turistice din judeţul Suceava, făcută de un pictor italian |
| ÎPS Pimen a sfinţit Grădiniţa „Little paradise” din Obcini |
| La spital, cu mâinile arse, după ce a atins un utilaj fierbinte |
| Lacrimi şi jale la înmormântarea poliţistului local care a murit la datorie |
| Montarea noilor stâlpi de iluminat stradal se finalizează astăzi |
| Repararea străzilor din Suceava a costat până acum peste 7 milioane de lei |
| S-a dus singur să dea de urma hoţilor care i-au călcat gospodăria |
| Sărăcia îi ţine departe de şcoală pe doi fraţi din Plăvălari |
| Şcolile sucevene au 220 de posturi de directori vacante |
| Sorin Popescu: Firmele pot scăpa de penalităţi dacă îşi plătesc datoriile până la sfârşitul anului |
| Spitalul Suceava va construi, la anul, un heliport în curtea unităţii |
| Donţu crede că Funeriu va diminua din nou fondurile pentru învăţământ |
| Harşovschi: „Domnul Milici este obişnuit cu lecţiile de economie politică ce încep şi se termină cu citate din Marx, Lenin şi Stalin” |
| „Smart & Right”, noul slogan al tinerilor PD-L-işti, lansat la şcoala de vară de la Eforie Nord |
| Început de sezon în forţă pentru juniorii B de la LPS Suceava |
| Sucevenii de la CS Select au dominat Cupa Ciuc Premium |
| Federaţia Română de Box a fost exclusă din AIBA |
| Pivotul Bogdan Ţibîrnă a semnat cu CS Otopeni |
| Radu Voina: Nu ne gândim la câştigarea Cupei Mondiale |
| Blatter: Tehnologia video pentru linia porţii va putea fi introdusă din 2012 |
| Portarul Miller (Hannover 96), spitalizat pentru epuizare mentală |
| "Apollonia", "Hyperion" şi Româno-Americană, în categoria universităţi centrate pe educaţie |
| Boc: Funeriu nu va fi demis, nu e vinovat pentru bacalaureat, dorinţa de rating promovează non-valori |
| Borbely: Din ianuarie 2013 va exista o carte verde pentru maşini, taxa de primă înmatriculare dispare |
| Creditul de consum va fi limitat la 5 ani |
| Funeriu:12 instituţii de învăţământ superior,clasificate în categoria cercetare avansată şi educaţie |
| Funeriu: Promovabilitatea la bacalaureat în anul şcolar 2010-2011, de 53% |
| Lăzăroiu: Consumatorii vulnerabili vor plăti mai mult căldura dacă subvenţiile nu sunt retrase local |
| Lăzăroiu: Indexarea pensiilor nu se face în 2012 dacă lucrurile o iau razna |
| Numărul şomerilor a crescut cu peste 2.600 în august faţă de iulie, rata şomajului fiind de 4,80% |
| FC Porto l-a achiziţionat definitiv pe Otamendi |
| 07 Septembrie |
| Rugăciunea obştească |
| Sărbătorirea zilei de naştere şi de nume |
| Chevrolet Camaro, confirmat la Frankfurt |
| Ford lansează noul Focus ECOnetic la Frankfurt |
| Hyundai Genesis Coupe, energie coreeană |
| Peugeot 308 Facelift se apropie de debutul oficial |
| Îngrijirea tenului la orice vârstă |
| Al Pacino a mărturisit că marea lui dragoste este regia |
| Claudia Schiffer şi soţul ei au apelat la un exorcist pentru a izgoni fantomele dintr-o casă a lor |
| Jude Law se întoarce pe Broadway, în 2012 |
| Regizorul Guy Ritchie a devenit din nou tată |
| Simona Pătruleasa a devenit mamă |
| Companionul doamnelor: Sfaturi pentru virgine, soţii şi văduve, de la 1740 |
| Rochia de mireasă a lui Kate Middleton atrage încasări de 9 milioane de euro |
| „A treia dimensiune a visului” |
| Ansamblul „Kozaciok”, la Festivalul Internaţional „Dei Giovani”, din Italia |
| HORODNIC (VI) |