|
|
|
|
VIDEOFOTOGroapă gigantică apărută pe strada Alexandru cel Bun, recent asfaltată
FOTOMaşina care transporta lenjeria Spitalului Suceava a luat focBalul Bobocilor de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”
Elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava s-au distrat joi seara, la Balul Bobocilor, ca în America anilor ‘60, călătorind imaginar, în timp şi spaţiu, pentru a vedea

| 13 străzi din Fălticeni au fost modernizate din fonduri europene |
| 74 de posturi titularizabile, pentru sute de cadre didactice fără catedre |
| 818 elevi au promovat probele vocaţionale pentru admiterea la liceu |
| A încercat să se sinucidă înghiţind tratamentul pe o lună al mamei sale |
| A vrut să-i fure maşina, dar nu a reuşit să o pornească |
| Aleea pietonală din Fălticeni va fi transformată în „aleea personalităţilor” |
| Consultaţiile la medicii de familie ar putea fi contra cost |
| Dramaturg la 12 ani |
| Elev al Colegiului de Artă, premiat la un concurs naţional |
| Fabrica Egger Rădăuţi a obţinut certificarea pentru sistemul de management de mediu |
| Furnizarea apei potabile, întreruptă mâine în mai multe zone ale Sucevei |
| Groapă gigantică apărută pe strada Alexandru cel Bun, recent asfaltată |
| Incendiu la trei gospodării din acelaşi sat |
| Lucrările la spitalul din Fălticeni au fost blocate de contestaţii |
| Maşina care transporta lenjeria Spitalului Suceava a luat foc |
| Natalitate în scădere şi mai multe decese, în ultimul an, în judeţ |
| Percheziţii la Suceava, făcute de poliţişti din Franţa |
| Primăria Suceava trece din nou la amendarea constructorilor ISPA |
| Şofer prins beat de două ori în trei zile, după ce a provocat tamponări |
| Subvenţiile agricole, ignorate de crescătorii de oi şi capre |
| Suceveanul care şi-a sechestrat soţia şi doi călugări, trei ani de închisoare cu suspendare |
| Sute de copaci tăiaţi ilegal, bilanţul controalelor din ultimele zile în pădurile judeţului |
| Telefon mobil, furat din vitrina magazinului |
| Traficul din Suceava, blocat o oră de Turul Ciclist al României |
| Trei administraţii ale finanţelor publice comunale din Suceava au fost desfiinţate |
| Donţu: „Guvernul face economie pe sănătatea populaţiei” |
| Donţu: „USL susţine reducerea numărului de parlamentari, dar prin modificarea legislaţiei electorale” |
| Cine pierde pe schema regiunilor de dezvoltare şi cine vor fi viitorii "voievozi" |
| Adunarea Generală a AJF stabileşte regulile pentru sezonul 2011-2012 |
| Ciprian Anton nu mai e antrenor la Sporting |
| LPS Suceava a câştigat întrecerea judeţeană şi s-a calificat la turneul zonal |
| Transferul celor doi orădeni la Universitatea, perfectat în proporţie de 90% |
| Turul Ciclist al României a ajuns la Suceava |
| Cioloş: Compensaţiile pentru producătorii români de legume, 41,9%-67,7% din preţul mediu european |
| Igaş: Aderarea României la Schengen va avea loc, în proporţie de 99 la sută, în 2011 |
| Medicii de familie cer în instanţă anularea actelor adiţionale emise de casele de asigurări |
| România ar putea fi împărţită în opt sau 12 regiuni |
| România, condamnată din nou de CEDO pentru trenarea unei anchete în cazul unui om mort în detenţie |
| Explozie la Chişinău: Preşedintele Federaţiei de Tenis din R.Moldova a murit. Poliţia nu exclude ipoteza unui atentat |
| 8 Iunie |
| Colegialitate la punct fix |
| „Din Imnele iubirii dumnezeiești / Sfântul Simeon Noul Teolog |
| Minuni şi fapte mai presus de mintea noastră |
| Viaţa monahală de la Agapia la 1900 |
| Audi a demarat producția noului Q3 |
| Mercedes SL se va înnoi anul viitor |
| Opel prezintă noul Astra GTC |
| Peugeot va fabrica minicarul BB1 |
| Maladia Parkinson creşte riscul de apariţie a melanomului |
| Ridurile pot prezice riscul de producere a fracturilor osoase |
| Angelina Jolie va juca în continuarea thrillerului "Salt" |
| Gwen Stefani a renunţat la cariera solo |
| Presa spaniolă speculează că Shakira e însărcinată, după ce aceasta şi-a anulat un concert |
| Adunarea generală a AFDPR - Filiala Suceava |
| CULEUŢI (I) |