|
|
|
|
FOTOTragedia suceveanului ucis în Afganistan, ajutor pentru sătenii din Izvoarele Sucevei
FOTO108 camere video vor supraveghea străzile Sucevei
VIDEOFOTOAmbulatoriul integrat de specialitate al Spitalului Suceava a devenit funcţional
VIDEOCel mai în vârstă contrabandist, cercetat şi pentru că primea ilegal indemnizaţie de handicapBalul Bobocilor de la Colegiul de Informatică ”Spiru Haret”
Inspirată de unul dintre cele mai în voga seriale ale momentului, ediţia din acest an a Balului Bobocilor a sărbătorit cea mai tânără generaţie de elevi a liceului printr-un spectacol tonic

| 108 camere video vor supraveghea străzile Sucevei |
| A ajuns la spital, după ce a fumat etnobotanice |
| ADN-ul de pe perna prin care a fost împuşcată fetiţa soţilor Hriţcu, încă o probă împotriva asasinului |
| Ambulatoriul integrat de specialitate al Spitalului Suceava a devenit funcţional |
| Amenda aplicată în sala de judecată procurorului Fănaru rămâne în picioare |
| Aproape 50 de oameni, mobilizaţi pentru stingerea unui incendiu de proporţii |
| Caii de la Herghelia Rădăuţi, câştigători la un concurs naţional de anduranţă |
| Cel mai în vârstă contrabandist, cercetat şi pentru că primea ilegal indemnizaţie de handicap |
| Concursul naţional de interpretare critică şi jurnalism „Mihail Iordache” îşi aşteaptă participanţii |
| Fermierii, aşteptaţi să depună declaraţiile anuale pentru cota de lapte |
| Gospodărie distrusă într-un incendiu provocat de câteva scântei de la coşul de fum |
| Împuşcături pentru reţinerea unui contrabandist la frontieră |
| Lăcrămioara Şuhan este noul director economic al Consiliului Judeţean Suceava |
| S-a izbit într-un gard după ce a ieşit din crâşmă şi s-a urcat la volan |
| Te Deum la 20 de ani de la reînfiinţarea obştii mănăstireşti |
| Ţeapă cu maşini în rate: a plătit avans pentru un autoturism pe care nu l-a mai văzut |
| Tragedia suceveanului ucis în Afganistan, ajutor pentru sătenii din Izvoarele Sucevei |
| Vacanţă în Ţara Sfântă, la Ierusalim, oferită de Iulius Mall Suceava |
| Luhan îi invită pe tineri să acceseze programul „Erasmus pentru tinerii antreprenori” |
| Milici vrea daune morale de 54.000 de euro de la Cadariu |
| Nechifor evidenţiază efectele pozitive ale proiectului „Utilităţi şi mediu” |
| Bronz la Naţionalele de cros pentru CSM Vatra Dornei |
| Continuă duelul de la distanţă dintre Zimbrul şi Sporting |
| CSS Nicu Gane s-a calificat la turneul final al Campionatului Naţional de Volei Cadeţi |
| Etapă liniştită în Liga a V-a |
| Bătaie mare pe ultimele trei locuri care duc în Europa |
| Ocupat cu modernizarea, spitalul sucevean n-are timp pentru bolnavi |
| Banii ceruţi după 31 martie în proiectul privind căminele, daţi de la încheierea contractului |
| Boc, unor ziarişti care alergau după el întrebându-l de ce nu se opreşte: Am condiţie fizică |
| Bugetul Ministerului Sănătăţii, suplimentat de Guvern cu două milioane lei pentru "situaţii speciale" |
| Cine refuză să muncească nu va mai primi nici un ban de la stat |
| Guvernul ia în calcul diminuarea CAS la 41%, prin reducerea cu 3 puncte a cotelor la angajator |
| MS va achiziţiona în 2011 800.000 doze vaccin BCG |
| Numărul poliţelor obligatorii pentru locuinţe emise până la 31 martie a depăşit 481.000 de contracte |
| Toate dosarele de încadrare în grad de handicap vor fi reverificate |
| OMS face apel, de Ziua Mondială a Sănătăţii, la folosirea raţională a antibioticelor |
| 5 Aprilie |
| Două cărţi deosebit de utile părinţilor şi cateheţilor creştini |
| Postul este o „cheltuială”, dar de voinţă |
| Voluntariatul în rândul tinerilor |
| Kia dezvăluie conceptul electric Naimo |
| Mercedes va lansa noul ML în septembrie la Frankfurt |
| Opel GTC Paris va intra în producția de serie în cel mult doi ani |
| Volkswagen confirmă lansarea noului Bettle pe 18 aprilie |
| Bărbaţii care iau antidepresive, confruntaţi cu un risc mai mare de ateroscleroză |
| Actriţa americană Faye Dunaway, pe afişul oficial al Festivalului de Film de la Cannes din 2011 |
| Amy Winehouse se recăsătoreşte la sfârşitul acestui an |
| Charlie Sheen, huiduit de spectatori la Detroit |
| Medicii nu confirmă sarcina Oanei Zăvoranu. Vedeta rămâne internată |
| Membrii trupei Proconsul au ratat un concert în Texas fiindcă au aplicat greşit pentru vize SUA |
| Monica Columbeanu primeşte custodia fetiţei până la decizia finală privind divorţul |
| Natalia Mateuţ, reţinută la Amsterdam pentru că ar fi încercat să-şi achite cumpărăturile cu mai multe carduri bancare false |
| Numărul din mai al revistei Vogue Marea Britanie, dedicat nunţii regale |
| Depăşiţi momentul unei respingeri |
| CD cu muzica lui Ciprian Porumbescu |
| La Paltinu, ediţia a V-a a Concursului interjudeţean “Oul închistrit” |
| CERNĂUŢI (VI) |