|
|
|
|
VIDEOFlagrant, la o tranzacţie de 200 de grame de cannabis
FOTORapidul a intrat în moarte clinică
Şeful Poliţiei oraşului Vicovu de Sus şi-a dat demisiaBalul Bobocilor de la Universitatea ”Ștefan cel Mare”
A fost o nouă provocare pentru organizatori și studenți de a-și etala creativitatea și de a pune în scenă un spectacol care să cucerească atenția, dar și aprecierile celor din sală

| A dat ţepe de peste 500.000 de euro şi nu a făcut nici o zi de puşcărie |
| “Ajutor la teme”, pentru copiii instituţionalizaţi |
| Condiţiile de igienă în care sunt internaţi şi trataţi bolnavii în spitale, verificate de DSP |
| Cursa nebună a cinci tineri, sfârşită tragic, după un plonjon peste calea ferată |
| Firmele de pariuri sportive, „luate în vizor” de Protecţia Consumatorilor |
| Flagrant, la o tranzacţie de 200 de grame de cannabis |
| Medicii anunţă o posibilă epidemie de gripă |
| Modernizările din cartierul Hipodrom, ameninţate de prevederile bugetului local |
| O fetiţă din Cornu Luncii necesită urgent o operaţie pe cord |
| Omul de afaceri rădăuţean Dumitru Mihalescul a demisionat din Consiliul Local |
| Pietonii şi şoferii care ignoră zebrele, luaţi ca din oală de poliţiştii rutieri |
| Puşi să dea banii înapoi, după ce au primit subvenţii la căldură |
| Schimbări la şefia Sectorului Poliţiei de Frontieră Vicov |
| Şeful Poliţiei oraşului Vicovu de Sus şi-a dat demisia |
| “Serbările zăpezii” continuă şi în acest weekend la Gura Humorului |
| Spectacol de caritate, astăzi, la Dom Polski |
| Un cablu electric defect a lăsat ieri câteva mii de suceveni fără energie electrică |
| Zece ani de închisoare, în cazul bărbatului omorât pentru că i-a cerut hoţului banii înapoi |
| Băişanu: „Nu doar înlocuirea lui Boc este alternativa pentru salvarea României” |
| Mîrza: „Guvernarea PD-L, mult mai proastă decât guvernarea CDR” |
| O membră PSD a refuzat să revină din SUA pentru a fi consilier judeţean la Suceava |
| PSD Suceava face chetă ca să-i cumpere un costum preşedintelui Băsescu |
| Primul amical al anului, în compania unei echipe cu buget de 1 milion de euro |
| Rapidul a intrat în moarte clinică |
| Universitatea încheie turul pe terenul Politehnicii Timişoara |
| Adrian Mititelu a fost suspendat şase luni de Comisia de Disciplină a LPF |
| FC Timişoara şi-a prezentat achiziţiile din această iarnă |
| Găman şi Bărboianu, declaraţi liberi de contract de Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor |
| Gigi Becali: Am înţeles că Bărboianu şi Găman vor să plece în străinătate |
| Nuno Claro şi-a prelungit contractul cu CFR Cluj |
| România, în prima urnă valorică pentru calificările la CE de handbal feminin din 2012 |
| Adrian Mutu a demonstrat încă o dată cât este de important pentru Fiorentina, scrie presa italiană |
| Lucescu: Victoria este meritată, spectatorii nu ştiu cât de greu ne-a fost să jucăm împotriva Romei |
| Nick Heidfeld, angajat de Lotus Renault pentru a-l înlocui pe Kubica |
| Preşedintele Galatasaray către Hagi: Vom forma împreună şi echipa sezonului viitor |
| Ronaldo va face parte din Comitetul de Organizare a CM-2014 |
| PD-L-ului i s-a stricat locomotiva |
| Banii încasaţi de asistaţii sociali prin fraudă vor fi recuperaţi |
| Boc: Actualul Cod al Muncii e depăşit, e un factor de blocaj şi frână în obţinerea unui loc de muncă |
| Borbely vrea ca primarii să fie "puţin mai activi" în accesarea de fonduri prin "Casa Verde" |
| Contractul colectiv unic la nivel naţional, scos din ultima variantă a proiectului Codului Muncii |
| Directorii şcolilor, care sunt şi şefi de partide, aleg până în 25 februarie una din funcţii |
| Guvernul reduce numărul prestaţiilor sociale şi al beneficiarilor |
| Marica: Ungureanu a negociat cu Băsescu să spună lucruri neadevărate despre mine |
| Perioada de probă de cel mult 90 de zile, în ultima formă a Codului Muncii |
| Raportul pe tema justiţiei se publică astăzi la Bruxelles |
| 18 Februarie |
| Ce facem cu icoanele vechi sau deteriorate? |
| Colectă naţională pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului în cadrul parohiilor şi mănăstirilor |
| Înţelesul Postului |
| Rugăciune |
| Audi TT FaCELIFT primește un plus de valoare |
| Mercedes SL va trece la o nouă generație |
| Opel Meriva are stofă de lider |
| Porsche Panamera S Hybrid debutează la Geneva |
| Modalităţi miraculoase de vindecare psiho-fizică |
| O substanţă care a regenerat firele de păr din blana şoarecilor, un posibil leac împotriva calviţiei |
| Femeile, dependente de machiaj |
| Celine Dion va cânta la gala Premiilor Oscar |
| Daniela Gyorfi a născut o fetiţă |
| Halle Berry a obţinut custodia fiicei sale |
| Jessica Alba este din nou însărcinată |
| Natalie Portman va avea un băieţel |
| “Creşteţi flori şi muguraşi” |
| George L. Ostafi, dramaturgul |
| Zi de reduceri la Librăria Cărtureşti |
| CÂMPULUNG MOLDOVENESC (II) |