|
|
|
|
VIDEOFOTOAdrian Păunescu, omagiat la Suceava de sute de iubitori ai poeziei şi folkului
VIDEODe la miezul nopţii, 31 de ore fără apă potabilă pentru suceveni
VIDEOTrei jandarmi suceveni pleacă în misiune în KosovoBalul Bobocilor de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”
Elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava s-au distrat joi seara, la Balul Bobocilor, ca în America anilor ‘60, călătorind imaginar, în timp şi spaţiu, pentru a vedea

| 21 de şcoli sucevene au anunţat IŞJ că îşi modifică perioada vacanţei de iarnă |
| Agentul Davidean, eliberat pentru că „aportul la activitatea infracţională este mult mai redus” |
| Casă distrusă de flăcări, la Vatra Dornei |
| Comandantul Poliţiei Milişăuţi a reţinut un hoţ după o „cursă” de 800 m plat |
| Comercianţii de produse cosmetice, verificaţi de inspectorii DSP |
| Dascăl de biserică, înjunghiat de cinci ori pe stradă |
| De la miezul nopţii, 31 de ore fără apă potabilă pentru suceveni |
| Doar două familii de sinistraţi nu vor avea case noi până la sfârşitul anului |
| Inspectorii sanitari intensifică acţiunile de control la pensiuni |
| Legislaţia rutieră şi legea bunului-simţ, călcate în picioare de SGA Suceava |
| Liste cu locatarii care trebuie să plătească taxa de salubrizare, adunate de la asociaţiile de proprietari |
| Locatarii blocurilor unde nu se montează repartitoare martor, obligaţi să plătească căldura la comun |
| Lucrările ISPA de pe Alexandru cel Bun vor fi finalizate abia pe 20 decembrie |
| Mai tari ca ateii comunişti: şcoală în Ajunul Crăciunului |
| Minorul care a furat trei maşini şi a produs un grav accident, pus în libertate |
| Până la sfârşitul anului, statul trebuie să dea profesorilor suceveni restanţe de patru miliarde de lei vechi |
| Prim-rabinul României a participat la aprinderea lumânărilor de Hanuca, la Suceava |
| Primul transport de brazi de Crăciun, confiscaţi de poliţie |
| S-a închis o săptămână în casă, pentru a scăpa de dependenţa de etnobotanice |
| Sărbători de iarnă în limita bunului-simţ |
| Şofer de tir din Ucraina, prins beat turtă la volan |
| Trei jandarmi suceveni pleacă în misiune în Kosovo |
| Un sucevean a propus Consiliului Judeţean să-i ia un copil, la o executare pentru o taxă neplătită de 1000 de lei |
| Echipele sucevene au încheiat turul departe de plutonul fruntaş |
| LPS Suceava îşi păstrează şansele pentru turneul semifinal |
| Sporting Suceava e campioană de toamnă |
| Studenţii suceveni se pregătesc pentru Campionatul Naţional Universitar |
| Steaua, la 10 puncte în spatele liderului |
| Grigore Leşe ne-a iniţiat în Colind |
| Bilete de intrare de 20 de lei pentru cazinouri şi de 5 lei în localurile cu jocuri tip slot-machine |
| Fiul senatoarei Sorina Plăcintă, acuzat de tentativă de omor, distrugere, lovire, ultraj, tâlhărie |
| Funeriu: Calendarul şcolar nu se schimbă în timpul anului; deschid dezbaterea pe vacanţele viitoare |
| Guvernul deblochează angajările de preparatori, asistenţi şi lectori universitari, pe posturi libere |
| Legea pensiilor, adoptată de Parlament |
| O aeronavă Tarom Bucureşti - Iaşi a ratat prima aterizare, ajungând pe pistă din a doua încercare |
| Rudele asiguraţilor, aflate în întreţinere, vor fi în continuare exceptate la plata CASS |
| Blue Air va lansa un calendar cu 21 de stewardese în "ipostaze senzuale" |
| Familia Versace respinge vehement afirmaţiile despre legăturile casei Versace cu mafia calabreză |
| Sonda japoneză Akatsuki va ajunge, marţi, pe orbita planetei Venus |
| Accizele la benzină şi tutun cresc în 2011, ceea ce ar putea duce la noi scumpiri |
| 08 Decembrie |
| Argeş: Peste opt mii de credincioşi din toată ţara s-au rugat la moaştele Sfintei Filofteia |
| Despre recunoştinţă şi despre gândurile bune |
| Mercedes-Benz CL 63 AMG Facelift costă 160.000 de euro |
| Nissan GT-R este mai rapid decât Porsche 911 Turbo |
| Opel Astra probează utilitatea cu versiunea Sports Tourer |
| Skoda lansează economicul Roomster GreenLine de la 18.090 euro |
| Aspirina, administrată zilnic, reduce riscul de mortalitate cauzat de anumite tipuri de cancer |
| Aurul coloidal – un miracol pentru sănătate |
| Kylie Minogue ar putea apela la o donatoare de ovule pentru a avea un bebeluş |
| Nicole Kidman şi-ar dori să aibă un şarpe ca animal de companie |
| O întâlnire cu Charlize Theron, "vândută" la licitaţie pentru suma de 20.000 de dolari |
| Obiecte aparţinând lui Johnny Cash, vândute la licitaţie pentru peste 700.000 de dolari |
| Ultimul turneu din cariera trupei Judas Priest, programat pentru vara anului 2011 |
| Adrian Păunescu, omagiat la Suceava de sute de iubitori ai poeziei şi folkului |
| „Românii, între compromis şi Hristos” |
| „Târgul Cărtureştilor” |
| România, încotro? |