|
|
|
|
FOTONoul pasaj CFR, inaugurat în prezenţa a peste o sută de rădăuţeni
FOTOIcoana Maicii Domnului “Madona Neagră” de la Cacica, restaurată după aproape 300 de ani
Şoferi beţi, fără permis ori la volanul unor maşini neînmatriculate, pe şoselele din judeţBalul Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Suceava, care a avut loc pe dată de 18 octombrie, a adus pe scenă culturi din toate colţurile lumii

| Accident mortal, după ce a fost obligat să frâneze de şoferul din faţa sa |
| Au vândut lapte de peste 1,5 miliarde de lei vechi şi nu şi-au mai văzut banii |
| Autorităţile judeţene, pregătite de intervenţie în eventualitatea producerii unor incendii de pădure |
| Bicicleta care se încarcă la priză |
| Cod galben de ploi şi vijelii |
| Harta neagră a transportului feroviar a ajuns şi în Gara Moldoviţa |
| Icoana Maicii Domnului “Madona Neagră” de la Cacica, restaurată după aproape 300 de ani |
| Municipiul Câmpulung Moldovenesc va rămâne fără apă rece |
| Noul pasaj CFR, inaugurat în prezenţa a peste o sută de rădăuţeni |
| Pescari salvaţi dintre ape, în miez de noapte |
| S-a aruncat de pe pod, de la 30 de metri, în apa de aproximativ un metru adâncime |
| Şoferi beţi, fără permis ori la volanul unor maşini neînmatriculate, pe şoselele din judeţ |
| Spectacol incendiar cu Alb Negru, blonde şi brunete |
| Tâlhărit în spatele mănăstirii, după ce a fost ademenit cu o partidă de sex |
| Tânărul înecat la Liteni nu ştia să înoate |
| Tot mai mulţi suceveni îşi permit să cumpere doar o felie de pepene |
| Zeci de arbori prăbuşiţi au blocat două drumuri din judeţ |
| A început noul sezon în Liga a 4-a |
| CSM Bucovina Suceava s-a întors de la Bârlad fără puncte |
| Leonard Bibirig a marcat ultimul gol din cariera sa de jucător |
| Universitatea a câştigat trofeul Memorialului „Mihai Mironiuc” |
| FCM Târgu Mureş a obţinut prima victorie în Liga I |
| Neagoe: Piţurcă şi tot staful a plecat de la Steaua |
| Piţurcă a plecat de la Steaua! Becali: M-am înşelat, credeam că Piţurcă are caracter |
| Daniel Niculae: „Este un început promiţător” |
| FC Porto, cu Săpunaru titular, a câştigat Supercupa Portugaliei |
| Suporterii echipei AEK Atena şi-au bătut propriul antrenor, pe Dusan Bajevici |
| Băsescu, sănătos tun. Ţara, în comă! |
| Argeş: Turistă în stare gravă după ce a căzut într-o prăpastie din masivul Făgăraş |
| Funeriu: Peste 85% dintre elevi vor învăţa în şcoli autorizate, cele nefuncţionale vor fi închise |
| Mai multe persoane rănite după ce două autobuze RATB care mergeau spre mănăstiri s-au ciocnit |
| Patru răniţi la o competiţie de motociclism |
| Predoiu: „Remedierea Legii ANI, doar o etapă în efortul putere-opoziţie privind obiectivele MCV” |
| Peste 150.000 de greci au dansat în insula Creta pentru un nou record Guinness |
| Un bloc de gheaţă gigantic s-a desprins dintr-un gheţar din Groenlanda |
| Un pian la care a cântat Mozart, scos la licitaţie în Germania |
| 09 August |
| Ce semnificaţii au lumânările? |
| Sfaturi practice în Biserică: Hramul bisericii noastre |
| Dacia Duster urcă pe locul doi la vânzări în Franța și Germania |
| Mercedes-Benz modifică discret sportivele CL 63 AMG și CL 65 AMG |
| Mitsubishi va introduce propulsia hibridă în gama de modele SUV |
| Volvo S80 primeşte schimbări minore pentru 2011 |
| Un analgezic puternic, obţinut din veninul melcilor de mare |
| Emma Thompson a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame |
| Kate Hudson se mută în Anglia |
| Rapperul Jay-Z îşi lansează albumul de memorii pe 16 noiembrie |
| Robbie Williams s-a căsătorit |
| Consilierea în carieră |
| Ethan Hawke, în rolul unui violonist dintr-un cvartet de muzică clasică |
| Sculpturi pe vârfuri de creion |