|
|
|
|
VIDEO“80% dintre suceveni ar fi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi”
VIDEOFOTOCum să câştigi sute de mii de euro, la o cetate a lui Ştefan cel MareBalul Bobocilor de la Universitatea ”Ștefan cel Mare”
A fost o nouă provocare pentru organizatori și studenți de a-și etala creativitatea și de a pune în scenă un spectacol care să cucerească atenția, dar și aprecierile celor din sală

| “80% dintre suceveni ar fi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi” |
| “Află-ţi greutatea ideală!”, campanie de prevenire a bolilor cauzate de nutriţie |
| Apartamentele ANL, scoase la vânzare cu 407 euro pe metrul pătrat |
| Cum să câştigi sute de mii de euro, la o cetate a lui Ştefan cel Mare |
| Eliberarea suceveanului care şi-a ucis soţia, copilul şi alte două femei, amânată cel puţin un an |
| Festivalul de Teatru pentru Tineret, ediţia a II-a |
| La un pas de bătaie, în şedinţa de Consiliu Local |
| Minor din Fălticeni cu furturi în serie, după gratii |
| Peste 900 de locuri fără taxă pentru admiterea la facultate, alocate de Ministerul Educaţiei în acest an |
| Poliţistul care a percheziţionat un şofer a mai fost implicat într-un scandal de proporţii |
| Porţi deschise la Prefectura Suceava, pentru Ziua Europei |
| Realizarea Centrului Cultural Bucovina, sprijinită de Guvern cu trei milioane de lei |
| Reprezentanţii Grupurilor de Acţiune Locală din Suceava s-au specializat în Italia |
| Tribunalul Suceava obligă CJ să-l reîncadreze pe Mihai Asmarandei director la aeroport |
| Ucrainenii aveau un rol esenţial în reţeaua de traficanţi de ţigări anihilată acum două zile |
| Un comisar de la „Economic”, noul şef al Poliţiei Rutiere |
| Unde fugim de-acasă... |
| Zonă de agrement pentru locuitorii cartierului Burdujeni |
| Carcalete vrea să fie primar la Rădăuţi, din 2012 |
| Dorna Vatra Dornei îşi face planuri de Liga a III-a |
| Etapă cu scoruri fluviu |
| Rapid, egal nul la Mediaş |
| România a ratat calificarea la CE "Under 19" ediţia 2009-2010 |
| Sabău: Chiar dacă are mulţi absenţi, Dinamo poate forma o echipă puternică |
| Sandu: „Comisiile vor rămâne la LPF, să se spele cu ele pe cap” |
| Altobelli, Signori şi Ganz spun că Fiorentina ar face bine să nu-l vândă pe Mutu |
| Mircea Lucescu şi Răzvan Raţ au câştigat campionatul Ucrainei cu Şahtior Doneţk |
| Perechea Olaru/Manasieva s-a calificat în sferturi la Estoril |
| Ribery nu va evolua în finala Ligii Campionilor, suspendarea sa fiind confirmată la apel |
| Adrian Năstase a fost trimis din nou în judecată în dosarul bunurilor achiziţionate din China |
| Amenzi de peste un milion de lei date comercianţilor de produse de patiserie, gogoşi şi covrigi |
| Botoşani: Un copil a suferit un traumatism la ochi după ce un subofiţer a aruncat o piatră înspre el |
| Certificatul energetic, introdus din 15 iunie, nu şi pentru precontracte deja încheiate |
| Cota unică şi TVA ar putea rămâne nemodificate, dacă Guvernul taie drastic cheltuielile şi personalul |
| Guvernul taie limita de venit pentru alocaţii familiale, cu 100 lei |
| Pedepsele pentru infracţiunea de ultraj asupra poliţiştilor mai aspre |
| Restanţele de peste 90 de zile la credite au crescut în primul trimestru cu 32,5%, la 7,1 mld. lei |
| Standardul de cost pentru unităţile medico-sociale pe an/pat - aproximativ 30.000 de lei |
| Val de miros pestilenţial la intrarea în municipiu |
| 06 Mai |
| Anunţ religios |
| Familia Ortodoxă în Lumina Sfântă a Învierii |
| Scrisoare deschisă |
| Vino, dăruieşte şi bucură un suflet de copil! |
| Audi și-a făcut armă anti-Ferrari: supercarul R8 GT |
| Dacia a lansat și în România seria limitată Black Line pe Logan și Sandero |
| Fiat a dezvăluit noua generație Uno |
| Seat a început comercializarea noului Ibiza Sport Tourer |
| Antonio Banderas, în următorul film regizat de Pedro Almodovar |
| Charlie Sheen a renunţat la custodia copiilor pe care îi are cu Denise Richards |
| Charlize Theron, fotografiată în timp ce se săruta pe stradă cu Keanu Reeves |
| Marius Moga a fost implicat într-un accident rutier în zona Floreasca din Capitală |
| Morandi lansează, în trei săptămâni, primul videoclip muzical 3D din România |
| Surorile Cheeky Girls şi Virgil Ianţu dansează, în scop umanitar, în finala "Dansez pentru tine" |
| Beneficiile suplimentare ale fructelor şi legumelor organice sunt un mit |
| Brad Pitt, în adaptarea cinematografică a romanului "The Girl With The Dragon Tattoo" |
| Numele actriţei Julia Louis-Dreyfus a fost scris greşit pe Hollywood Walk of Fame |
| Premiera mondială a lungmetrajului "Saga Amurg: Eclipsa" va avea loc pe 24 iunie |
| Sfaturi pentru spălarea şi păstrarea legumelor |
| Tom Cruise, Cameron Diaz şi Christina Aguilera, printre prezentatorii MTV Movie Awards 2010 |
| Un tablou de Picasso, vândut cu 106 milioane de dolari |
| „Flori de mai”, la Iaslovăţ, ediţia a VIII- a |
| Ofensivă feministă la City Gallery |
| Seria filmelor germane de calitate continuă |