|
|
|
|
Suceveanul Valerian Solovăstru a preluat conducerea RNP
FOTODintr-un vagon dezafectat, la o mamă adoptivă, acum din nou în stradăBalul Bobocilor de la Universitatea ”Ștefan cel Mare”
A fost o nouă provocare pentru organizatori și studenți de a-și etala creativitatea și de a pune în scenă un spectacol care să cucerească atenția, dar și aprecierile celor din sală

| Bărbat mort în accident de motoscuter |
| Beat la volan, a ajuns cu maşina într-o râpă de cinci metri |
| Carpatair îşi întrerupe zborurile din Suceava până pe 12 noiembrie 2009 |
| Dintr-un vagon dezafectat, la o mamă adoptivă, acum din nou în stradă |
| Doi copii, răniţi după ce au fost loviţi de maşini |
| Două incendii, din cauza fumătorilor neglijenţi |
| Girigan şi Huţanu au scăpat momentan de demitere |
| Liber de la ore pentru peste o sută de mii de elevi suceveni |
| Mihai Miheţiu şi Marius Răguşitu se pregătesc pentru a prelua Direcţia Silvică Suceava |
| O defecţiune la un avion Blue Air a lăsat la sol clienţii acestei companii |
| Pensionarii CFR, excursie de o zi în judeţ |
| Primăriţa din Voitinel, atacată în casă şi prădată de patru indivizi cu cagule |
| Şoferul unui TAF, strivit în cabină de un buştean |
| Sucevean „ars” de poliţiştii de frontieră |
| Suceveanul Valerian Solovăstru a preluat conducerea RNP |
| Târgul lăptarilor a fost o reuşită |
| Termica scapă de datoriile „istorice” pe care le avea la bugetul de stat |
| Un puşti la volan a fugit acasă cu poliţiştii după el |
| Ion Lungu, şeful campaniei lui Băsescu la nivel judeţean |
| Onofrei le aminteşte contracandidaţilor lui Băsescu că numai unul poate ajunge în turul doi |
| PD-L acuză şefii de instituţii membri PSD că se agaţă de putere prin concedii medicale |
| „Ceferiştii” ies din pasa proastă |
| LPS Suceava a câştigat după o revenire de senzaţie |
| Radu: „Victoria Cetăţii nu poate fi pusă la îndoială” |
| Remiză între fruntaşe |
| Sucevenii au început campionatul cu o victorie în deplasare |
| Sucevenii au măturat pe jos cu „studenţii” bucureşteni |
| Sucevenii cred că meritau cel puţin un punct cu Constanţa |
| Universitatea a pierdut la un gol în faţa campioanei României |
| Ion Marin este noul antrenor al lui Dinamo |
| Marius Lăcătuş a debutat cu o victorie ca antrenor la FC Vaslui |
| Becali va candida sub sloganul "Credinţă, nădejde, dragoste |
| Bugetarii sunt astăzi în grevă generală |
| Guvernul a decis schimbarea subprefecţilor PSD din 15 judeţe |
| Guvernul transferă fonduri pentru eliberarea de medicamente în farmacii şi salariile din sănătate |
| O româncă, printre victimele alunecării de teren din Sicilia |
| Preşedintele Traian Băsescu şi-a anunţat sâmbătă, la Sânnicolau Mare, candidatura la Preşedinţie |
| Proiectul legii pensiilor va intra în dezbaterea Guvernului săptămâna viitoare, în primă lectură |
| 05 Octombrie |
| Sfânta Tecla, prima femeie care a pătimit pentru credinţa în Hristos |
| Alfa Romeo lansează cel mai scump model din istoria sa: 8C Spider |
| BMW X5, de zece ani în segmentul premium SUV |
| Hyundai Veracruz, sigur şi convingător |
| Lexus HS 250h nu va fi vândut în Europa |
| Volkswagen Golf cu Plus pe Facelift |
| Bărbaţii, informaţi insuficient despre riscul declanşării cancerului de prostată |
| Frunzele proaspete de busuioc, benefice împotriva artritei |
| Antonio Banderas şi Melanie Griffith, în pragul divorţului |
| Kate Beckinsale, cea mai sexy femeie în viaţă |
| Kevin Costner a concertat aproape două ore la Arad |
| Bunică, scoasă la licitaţie pe eBay |
| De ce bărbaţii şi femeile consumă alcool înainte de a face sex |
| Destinaţia sumelor încasate din eliberarea de avize |
| “Oraşul alchimic”, la City Gallery |