|
|
|
|
VIDEOFOTORoşii uriaşe în grădina unui medic din Frasin
VIDEOFOTOS-au izbit într-un nuc, cu peste 100 de kilometri la oră
Poliţiştii din Păltinoasa, gata să ceară transferul dacă agresorul şefului de post va fi eliberat
Judecătoria Suceava şi-a întrerupt activitateaBalul Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Suceava, care a avut loc pe dată de 18 octombrie, a adus pe scenă culturi din toate colţurile lumii

| A încercat să se sinucidă la 77 de ani |
| A murit strivit sub tractor, încercând să urce din mers |
| A violat o tânără bolnavă psihic, după care a dat-o şi prietenilor |
| Amenzile pentru nereguli sanitar-veterinare cresc de până la zece ori |
| Au început înscrierile la cele 20 de secţii ale Şcolii Populare de Arte |
| Bani de la bugetul de stat pentru plata medicilor şcolari şi a asistenţilor comunitari |
| Cabana de la o păstrăvărie, făcută scrum de la un scurtcircuit electric |
| Caravana Asirom ajunge mâine în Suceava |
| Casa de Cultură va fi reparată cu bani de la Primărie şi de la Consiliul Judeţean |
| Curtea Domnească, refăcută ca pe vremea marilor domnitori ai Moldovei |
| Directorul firmei Killer conduce Asociaţia „Produs în Bucovina” |
| Flutur vrea să aducă statuia lui Ştefan cel Mare, de la Câmpulung la Suceava |
| Gospodărie distrusă de flăcări, de la o ţigară aprinsă, aruncată la întâmplare |
| I-au furat generatorul electric din curtea casei |
| Inspectorii sanitari, în control la unităţile de învăţământ |
| Judecătoria Suceava şi-a întrerupt activitatea |
| Poliţiştii din Păltinoasa, gata să ceară transferul dacă agresorul şefului de post va fi eliberat |
| Programe de asfaltare a 350 de kilometri de drumuri judeţene |
| Roşii uriaşe în grădina unui medic din Frasin |
| S-a trezit cu carne de cal în loc de vită, după ce a făcut cumpărături din portbagaj |
| S-au izbit într-un nuc, cu peste 100 de kilometri la oră |
| Sanitar-veterinarii au găsit dezastru la un supermarket din Dorna |
| Tot mai mulţi bărbaţi din judeţ apelează la operaţii estetice |
| Traficanţii de ţigări din reţeaua „Cotos” au scăpat de puşcărie |
| Flutur: „PSD s-a situat, de mai multe ori, în afara parteneriatului” |
| Liberalii suceveni se înghesuie la funcţiile din partid |
| Campionat de minifotbal pentru old boys |
| Cristina Casandra aleargă în Italia |
| Ghervan, antrenor principal la meciul României cu Ungaria |
| Gonţa a semnat pe 3 sezoane |
| „Studenţii” îşi propun un debut cu dreptul |
| Campionatul, Cupa României şi Liga Europa, obiectivele echipei |
| Ce să aşteptăm de la meciul cu Franţa? |
| Un fotbalist de 19 ani a murit la antrenamente |
| Jilţul de aur al preşedintelui |
| Boc a semnat scrisoarea de intenţie pentru asumarea răspunderii, transmisă Parlamentului |
| Dacia a produs joi maşina cu numărul un milion construită pe platforma Logan |
| Guvernul a decis ca profesorii universitari să fie pensionaţi la 65 ani |
| Inspecţia Socială va fi desfiinţată, atribuţiile urmând să fie preluate de Inspecţia Muncii |
| Învăţământ obligatoriu de 10 clase, plus clasa pregătitoare |
| Poliţia Română a cumpărat laptopuri de aproape 440.000 de lei |
| Principele Radu îl va sprijini pe Crin Antonescu |
| Sindicatele cer modificarea coeficienţilor din grilă |
| 04 Septembrie |
| Peste 600 de pelerini români, la Festivalul Internaţional al Tineretului „Medjugorje” |
| Singura parohie din ţară închinată Sfântului Sfinţit Mucenic Antim |
| Audi va comercializa noul A8 din noiembrie |
| Dacia a produs 1.000.000 de vehicule pe platforma Logan |
| Porsche va prezenta în 2010 noul Cayenne S Hybrid |
| Toyota a lansat în România noua generaţie Prius |
| Mezoterapia, o nouă armă împotriva celulitei |
| Tensiunea arterială se ţine sub control cu pepene verde |
| Guy Ritchie va regiza un film inspirat din benzile desenate |
| Keanu Reeves va face un test ADN, după ce i s-a atribuit paternitatea unui copil |
| Madonna şi-a doborât propriul record de încasări |
| Natalie Cole concertează la Bucureşti, în octombrie |
| Nelly Furtado, eliberată de spiritul latin |
| Dovezile unui "canibalism" galactic, descoperite în jurul galaxiei Andromeda |
| Soţia viitorului premier nipon spune că a fost răpită de extratereştri |
| Deschiderea oficială a Zilelor Culturii Polone |