|
|
|
|
VIDEOReclamă la peste 15 metri înălţime, în sensul giratoriu de la Bazar
FOTOFlutur a dansat şi a făcut echitaţie pentru oaspeţii străini
Sucevenii dezamăgesc din nou în deplasare
Fosta vicepreşedintă a CJ, Stela Acatrinei, suspendată din funcţie la FinanţeBalul Bobocilor de la Colegiul Naţional „Petru Rareş”
Farmecul poveştilor din lumea arabă a celor „1001 de nopţi” s-a împletit în mod fericit cu ingeniozitatea şi talentul tinerilor liceeni de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava

| Boc spune că românii plătesc factura „pentru scaunul lui Tăriceanu” |
| Cadavru necunoscut, găsit în albia râul Suceava |
| Dacie distrusă complet de flăcări, în drumul spre aeroport |
| Depozit de muniţie de război, găsit sub pământ, la Cârlibaba |
| Două incendii provocate de neglijenţa unor fumători |
| Două maşini furate, căutate de poliţie |
| Europenii „au gustat” din Bucovina |
| Evaziunea fiscală i-a adus un dosar penal |
| Flutur a dansat şi a făcut echitaţie pentru oaspeţii străini |
| Fosta vicepreşedintă a CJ, Stela Acatrinei, suspendată din funcţie la Finanţe |
| Hoţi mai bogaţi cu 17.500 de lei, după un furt de la o societate |
| În grija statului, după ce a fost părăsită de mamă |
| Înjunghiat din cauza unui câine |
| La Pojorâta se aşteaptă detonarea muntelui |
| La şapte ani, fără certificat de naştere |
| Minor arestat pentru 18 furturi din locuinţe, maşini şi societăţi comerciale |
| Noua Skoda Superb a ajuns şi în Romania! |
| O familie cere sprijin pentru a-şi reconstrui casa mistuită de flăcări |
| Off-road cu modelele 4x4 de la Iveco |
| Oltean spune că Flutur este aşteptat la Agricultură |
| Prinşi băuţi la volan, în urma unor accidente rutiere |
| Reclamă la peste 15 metri înălţime, în sensul giratoriu de la Bazar |
| Suplimentări de fonduri pentru medicamente compensate şi Ambulanţă |
| Zeci de oameni, în căutarea unui copil în vârstă de 3 ani |
| Istoria zbuciumată a familiei, stavila lui Rozopol la afacerile cu statul |
| Nechifor: „Programul PD-L pe agricultură este un upgrade la cel din 2004” |
| PD-L şi-a prezentat programul pentru agricultură din faţa unei pieţe |
| Stolojan: „Cei care şi-au făcut salarii de zeci de mii de euro sunt nişte nemernici” |
| Antrenorul îl acuză pe directorul clubului de incompetenţă |
| Prima înfrângere din sezon pentru CSMU LPS Suceava |
| Steaua a învins Rapidul la Dumbrăveni |
| Sucevenii dezamăgesc din nou în deplasare |
| Universitatea este la două locuri de obiectivul propus |
| Universitatea II a spart gheaţa |
| Piţurcă: Păcat, am fost aproape de un rezultat extraordinar |
| Alonso a câştigat Marele Premiu al Japoniei |
| Domenech: În primele 15 minute am văzut o stare de nelinişte la echipa mea |
| Rezultate din grupa a VII-a a preliminariilor CM-2010 |
| România a remizat cu Franţa în preliminariile CM-2010 |
| Nobel prin eliminare |
| Fetiţa Laviniei Miloşovici a murit |
| Gorj: Sânge recoltat de la un cal pentru a-i stabili alcoolemia întrucât ar fi vinovat de un accident |
| Livrările de medicamente, sistate cel puţin până miercuri |
| Numărul cazurilor de diabet ar putea ajunge la 30 la sută din populaţia ţării |
| 13 Octombrie |
| Mâine ortodocşii o sărbătoresc pe Sfânta Parascheva (I) |
| Pelerinajul cu Sf. Moaşte ale Sf. Cuvioasei Parascheva |
| BMW X1 Concept, noul SUV de clasă premium |
| Chevrolet Camaro, un adevărat American Idol |
| Mazda Kiyora, inspirată de forma picăturii de apă |
| Peugeot 308 CC, voiaj sub cerul liber |
| Imunitatea la copii |
| Avril Lavigne divorţează |
| Toto Cutugno: „Mă simt ca acasă în România” |
| Jurnalistul Florin Avram a terminat-o cu burlăcia |
| Rubarba în bucătărie |
| Toamnă la Voroneţ |
| Trofeul Festivalului Internaţional „Cântecele Neamului” a mers la Târgu Mureş |