Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere videoDeficitul de atenţie şi hiperactivitate sau ADHD este o afecţiune biologică a creierului despre care se crede că este cauzată de un dezechilibru între o parte dintre neurotransmiţătorii creierului. Aceştia sunt substanţe folosite pentru a trimite semnale între celulele nervoase.
ADHD este una dintre cele mai comune afecţiuni întâlnite în copilărie şi adolescenţă.
Afecţiunea este caracterizată prin hiperactivitate sau comportament impulsiv şi deficit de atenţie, probleme care nu pot fi explicate de nici o altă afecţiune psihică şi nu sunt în legătură cu abilităţile intelectuale ale copilului sau cu stadiul de dezvoltare.
Potrivit statisticilor, se estimează că 3 până la 7% dintre elevi pot suferi de ADHD, iar boala poate fi moştenită genetic. Dacă într-o familie, unul dintre copii suferă de ADHD, există 30-40% şanse ca fratele sau sora să aibă aceeaşi afecţiune. Mai mult de jumătate dintre adulţii care au ADHD vor avea copii cu ADHD. Experţii estimează că până la 60% dintre copiii cu ADHD vor avea boala şi la maturitate.
Simptomele de bază ale bolii includ hiperactivitatea sau comportamentul impulsiv şi deficit de atenţie. Majoritatea celor care suferă de ADHD pot manifesta un mix de simptome (tipul combinat), iar alţii pot avea doar un singur simptom ("tipul predominant impulsiv" sau "tipul predominant neatent"). Pentru a întruni criteriile standard de diagnosticare, o parte din simptomele ADHD ar trebui să apară până la vârsta de şapte ani, să cauzeze probleme şi să persiste cel puţin şase luni, până la depăşirea stadiului normal pentru vârsta respectivă, susţin medicii.
În cazul în care nu este diagnosticat, ADHD poate avea consecinţe grave, printre care: lipsa de performanţă la şcoală, depresie, dificultăţi de relaţionare şi, mai târziu, dificultăţi în găsirea şi menţinerea unui loc de muncă.
Majoritatea experţilor sunt de părere că cea mai bună schemă de tratament ar trebui să includă o combinaţie de abordări medicale, educaţionale şi comportamentale.
Eli Lilly and Company a comandat un studiu, în România, privind această maladie, dar mai ales modul în care este văzută afecţiunea de părinţi şi de medici. Studiul a fost realizat de către ISRA Center. Au fost intervievaţi 82 de părinţi care au cel puţin un copil, cu vărstă între 7 şi 18 ani, diagnosticat cu ADHD şi care urmează tratament pentru corectarea afecţiunii. Interviurile au fost realizate faţă în faţă, în perioada ianuarie - februarie 2009.
Potrivit studiului, majoritatea părinţilor din România (26,8%) consideră că intregrarea într-un colectiv este cel mai important aspect pentru a asigura copilului un viitor bun. Pentru părinţi este foarte importantă absolvirea studiilor superioare (22,0%) de către copil, căsătoria şi întemeierea unei familii (13,4%), o viaţă independetă (13,4%). Totodată, părinţii sunt de părere că principalele dificultăţi întâmpinate de către copiii cu ADHD sunt cele legate de experienţe sociale precum: dificultăţi în dezvoltarea şi/sau menţinerea unor relaţii cu ceilalţi copii (19,5%), dificultăţi în controlarea dispoziţiei (17,1%), dificultăţi de auto-control (11,0%).
Impactul negativ asupra copilului, atât social, cât şi emoţional, este recunoscut şi de către părinţii din România, la fel ca şi cei din alte state cuprinse în studiu.
Părinţii consideră că ADHD are un impact negativ asupra dezvoltării emoţionale (87,8%) a copiilor şi respectiv asupra dezvoltării sociale (86,6%). Aproape jumătate dintre părinţi susţin ideea conform căreia dezvoltarea emoţională s-ar putea îmbunătăţi dacă se petrece mai mult timp în familie, iar o mai bună dezvoltare socială este realizată prin creşterea numărului de interacţiuni cu prietenii sau colegii de şcoală (opinie a 52,4% dintre respondenţi).
Cei intervievaţi au declarat că s-au schimbat din punct de vedere social, din momentul în care copilul a început să prezinte simptome ale ADHD. 57,3% au aflat mult mai multe lucruri despre ADHD, 41,5% au lipsit de la birou, 34,1% afirmă că numărul certurilor în familie a crescut, şi doar 9,8% susţin că s-au simţit mai apropiaţi de parteneră/partener.
Majoritatea părinţilor recunosc că au fost prescrise tratamente pentru dezvoltarea abilităţilor emoţionale şi sociale. În opinia părinţilor, efectele medicamentelor pentru controlarea ADHD ar trebui să funcţioneze mai mult în timpul activităţilor sociale şi mai puţin în prima parte a zilei (la deşteptare şi dimineata devreme).
Prima opţiune pentru tratament este cea a unuia de tip comportamental, fiind urmat indeaproape de cel medical. Astfel, 53,7% dintre copii se află sub tratament psihiatric sau consiliere, iar în cazul a 41,5% le sunt administrate medicamente.
