Gala Colosseum Tournament, care se organizează la Suceava, pentru al treilea an consecutiv, în șanțul de apărare al Cetății de Scaun, ajungând la ediția 46, nu va mai avea loc vineri, 27 iunie, cum era anunțată inițial. Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, aceasta a fost amânată pentru săptămâna viitoare, miercuri, 2 iulie.
”Din cauza condițiilor meteo nefavorabile care pun în pericol siguranța sportivilor, a echipei și a fanilor, evenimentul Colosseum Tournament Suceava a fost amânat. Noua dată: 2 iulie – ora 19:00.
Știm cât ați așteptat această seară - și vă promitem că așteptarea va merita. Vă mulțumim pentru înțelegere și susținere. Furtuna ne-a întârziat, dar adevărata furtună vine în ring”, au transmis organizatorii.
În premieră, accesul publicului va fi gratuit, evenimentul sportiv internațional fiind organizat în parteneriat cu Consiliul Județean și Consiliul Local. Singurele restricții se aplică pentru zona VIP, alocată sponsorilor și partenerilor.
Cele 12 meciuri vor fi transmise pe unul dintre canalele Digisport, iar pe plan internațional de 80 de posturi TV și canale online de pe 5 continente.
Evenimentul are pregătite numeroase surprize pentru spectatori, a precizat Cristi Varasciuc, ambasadorul Colosseum Tournament.
Printre acestea se numără o piramidă internațională la categoria grea, dar și un meci de box al ”greilor”, meciuri de fete, dar și muzică – concert Alessia - cunoscuta cântăreață româncă de muzică pop, dance și house, în vreme ce intrările se vor face pe acordurile Filarmonici din Ploiești.
Invitați de onoare la Colosseum Tournament 46 vor fi celebrul Ernesto Hoost, primul campion K1, și Samuel Kwok, legendarul maestru Wing Chun Kung Fu.
O prezentare a sportivilor și o conferință de presă va fi organizată marți, 1 iulie, de la ora 19.00, la Iulius Mall Suceava.