Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
În climatul creat de liberali se poate respira spiritual şi se poate progresa material, valorile mişcându-se nederanjate de nimeni.
(Petre Ţuţea, 1990)
Aşa cum am argumentat deja „vizibilitatea” d-lui Emil Boc în gestionarea treburilor curente ale Executivului devine, pe zi ce trece, tot mai neglijabilă. În schimb, Preşedintele României este tot mai activ atât în spaţiul public/politic, cât şi în angajarea răspunderii Executivului, este absolut logic, întrucât campania electorală pentru alegerile din toamnă a început deja! Faptul invocat a fost extrem de vizibil în iniţierea negocierilor dintre România şi FMI (d-nii Boc, Isărescu şi alţii au avut doar o poziţie subsidiară în întâlnirea de la Cotroceni; în acelaşi timp, dl. Geoană şi miniştrii PSD au fost „trimişi” să negocieze cu sindicatele, rămânând astfel oarecum în „decor”!). În interviul acordat recent postului Realitatea s-a remarcat o atitudine uşor ostilă, chiar arogantă a d-lui Traian Băsescu faţă de cei doi interlocutori (Emil Hurezeanu şi Adrian Ursu); pur şi simplu au fost şterse cu buretele vremurile din 2003/2004. Dl. Băsescu pare a fi extrem de sigur de invincibilitatea domniei sale şi lasă de înţeles că va rămâne la Cotroceni for ever. Care este, în fapt, situaţia reală? Îmi amintesc că, la începutul lui 2004, dl. Adrian Năstase era extrem de sigur şi chiar arogant în spaţiul public, afişând o atitudine oarecum invincibilă, comparabilă cu cea afişată astăzi de către dl. Băsescu! Să sperăm că istoricii au dreptate atunci când afirmă că „istoria se repetă”!
Între timp, Executivul României şi dl. Emil Boc se rezumă la discuţii/declaraţii publice şi la afişarea unor bune intenţii! Toate promisiunile anterioare formulate de PD-L şi PSD sunt explicit ignorate; indiferent care ar fi problemele survenite în gestionarea economiei româneşti, dl. Boc invocă influenţa crizei globale, ca o explicaţie ce trebuie acceptată de la sine. Într-adevăr, aşa cum pertinent remarcă jurnalistul Stelian Tănase, „criza a ajuns un bun pretext la adăpostul căreia se derulează afaceri politice şi financiare babane”. (Adevărul, martie 2009). Nu pot fi majorate pensiile? „Criza” este de vină! Nu pot fi majorate salariile profesorilor? Aceasta e din cauza „crizei”! Nu pot fi construite autostrăzi? Este tot un efect al „crizei”! Se prăbuşeşte raportul leu/euro? Este, evident, din cauza „crizei”! Ce ar mai fi de adăugat? Poate că subiectul celor 4 coduri (civile şi penale) promovate pentru dezbatere în Parlament, prin care se încearcă în mod non-elegant limitarea puterii de care dispune presa de astăzi; sub pretextul reglementării dreptului la replică se vizează, în fapt, a transforma presa într-o singură voce, eventual una unită, în favoarea vectorului de putere existent actualmente în România. Explicit sau nu, Executivul condus de Boc, dispunând de 70% susţinere în Parlament prin PD-L şi PSD, recurge la „experimente” nedorite împotriva presei; mai corect spus, presa a devenit „primul cobai” în tentativa actualei puteri de a-şi consolida poziţia deţinută (C.T. Popescu, Gândul, martie 2009). Oarecum similar a procedat şi dl. Adrian Năstase, prin 2004, iar rezultatul îl ştim cu toţii! În ipoteza în care dl. Băsescu va obţine al doilea mandat la Cotroceni, cum se va manifesta el oare în primăvara/vara lui 2010? Ce alte măsuri va dispune pentru a exercita prerogativele centrului unic de putere? Evident, daca este criză, există un pericol comun major la adresa naţiunii şi cineva trebuie să se „sacrifice” pentru a salva naţiunea de acel pericol! „Fiind criză, se poate face de fapt orice. E un alibi perfect.” (S. Tănase, Adevărul)
Aşadar, pentru anumiţi oameni politici perioada actuală este, paradoxal, extrem de favorabilă; în acest context „se ascunde cel mai bine incompetenţa, devălmăşia, lipsa oricărei atitudini în faţa pericolului” (S. Tănase, Adevărul). Este uşor de predicţionat că, peste 2-3 ani, „unii” vor deveni cu mult mai bogaţi, iar „majoritatea” cu mult mai săraci; în termeni economici, costurile sociale ale crizei se vor partaja diferenţiat. Drept concluzie se mai impune o singură întrebare: „Până unde poate fi manipulată opinia publică din România?”.
