Domnul Orest Onofrei a fost dintotdeauna un tip simpatic şi nu spun asta pentru că în urmă cu vreo câteva săptămâni mă cataloga ca fiind prietenul său.
L-am cunoscut pe vremea când era consilier judeţean, la începutul anilor 2000, când se detaşase într-un fel de lider al opoziţiei şi când toata lumea aştepta cu nerăbdare intervenţiile sale, mai totdeauna pline de umor.
A venit momentul alegerilor din 2004, când proaspătul deputat ales pe listele alianţei D.A. PNL-PD a renunţat la cariera parlamentară, preferând să devină prefect de Suceava şi să îmbrace haina apolitică la 1 ianuarie 2006, chiar dacă însuşi domnia sa aprecia că e imposibil sa te culci seara penelist şi să te trezeşti dimineaţă apolitic.
Aici a avut mare dreptate domnul Onofrei, care, după un somn mai lung, aşteaptă să se trezească pedelist, chiar dacă guvernul nu pare să fie dispus să îl ia prea repede în seamă. Asta, pentru a-i preda o lecţie de realitate politică de genul „să nu uiţi Darie” celui care, în debut de mandat, se plimba semeţ prin târgul de la Gura Humorului, călărind un armăsar botezat cum altfel decât „mârzac” şi îmbrăcat în straie tradiţionale de cowboy.
Acum, în preajma alegerilor uninominale, Orest Onofrei se vrea senator şi colegial îi urez mult succes, însă sper - dacă cumva va fi să ajungă in Parlament, să nu mai accepte propunerea de a se dezbrăca de haina politică, pentru a o îmbrăca, din nou, pe cea de prefect.
Cred însă că acest lucru nu se va întâmpla, nu pentru ca domnul Onofrei nu ar ceda insistenţelor, ci pentru simplul motiv că partidul domniei sale va rămâne în afara guvernării viitoare, aşteptând cuminciori cântecul de lebădă al cucuvelei de la Cotroceni. Ceea ce nu ar fi rău deloc pentru o Românie care are nevoie, mai mult ca oricând, de înţelegere, respect şi determinare politică.