Aurel BURCIU

Am invocat anterior importanţa leadership-ului politic pentru succesul/insuccesul unui partid, respectiv pentru maniera în care este percepută acea forţă politică de către electorat. Ideea de transfer benevol, deliberat, după o anumită perioadă de timp de la o persoană la alta a leadership-ului de la „vârful” partidului poate să pară idealistă, chiar absurdă. Şi totuşi ea are un fundament verificat, confirmat în funcţionarea sistemelor democratice din Europa Occidentală! Am invocat exemplul de transfer de leadership la „vârful” Partidului Laburist între Tony Blair şi Gordon Brown. Poate fi invocată şi situaţia oarecum mai specială a lui Helmuth Kohl, arhitectul unificării celor două Germanii (Cancelar 1982-1998); în 1994 a evitat să transfere leadership-ul către altcineva la nivel de CDU, ceea ce va duce la o înfrângere severă din partea lui Gerhard Schroder în 1998; situaţia s-a normalizat abia în 2000 prin preluarea leadership-ului de către Angela Merkel (după o perioadă intermediară sub conducerea lui W. Schauble).

Un alt exemplu interesant, cred eu, cu privire la importanţa leadership-ului pe scena politică românească este dat de „istoricul” Partidului Democrat. Acest partid s-a desprins din fostul FSN, dacă îmi amintesc bine prin 1992, deci rămâne asociat cu stânga scenei politice. Partidul Democrat a fost condus pe parcurs de aproape un deceniu de fostul premier Petre Roman, acesta beneficiind de cea mai largă încredere a electoratului în 1996, când a obţinut aproape un sfert din voturile exprimate pentru Preşedinţia României. După competiţia electorală din 2000, după ce dl. Traian Băsescu a obţinut primul mandat la Primăria Capitalei, iar dl. Petre Roman a obţinut o zecime din votul politic al partidului, am asistat la un transfer „forţat” al leadership-ului politic, iar dl. Traian Băsescu şi-a început cursa subtilă pentru cea mai importantă funcţie în stat. Aşadar dl. Roman a „gestionat” leadership-ul la nivel de PD timp de circa 8 ani, iar din 2000 până în prezent s-a scurs deja cam aceeaşi perioadă de timp! Întrebarea care se autoinvocă: „Cât timp i-a mai rămas d-lui Traian Băsescu pentru a exercita leadership-ul la nivelul aceleiaşi structuri politice?” Este adevărat că „istoria se repetă”, însă ea se repetă nuanţat, arareori urmând acelaşi patern structural. În cazul forţei politice invocate am asista la un transfer de doctrină, de la stânga spre centru, iar apoi de la centru spre dreapta scenei politice; am asistat, în egală măsură, la alianţe şi fuziuni. După retragerea de la guvernare, dl. Traian Băsescu şi PD au dat dovadă de o anume perseverenţă în a ataca PNL, în încercarea de „fragmentare” a acestui partid; a rezultat o mică „secvenţă” denumită PLD, ulterior absorbită de către PD. Din Partidul Democrat de ieri avem astăzi structura PD-L în jurul singurului lider autentic, adică dl. Traian Băsescu, de care dispune această forţă politică. Inclusiv în acest caz, adică PD-L, se confirmă ideea că la un moment dat este imperativ necesar transferul de leadership, întrucât în caz contrar costul electoral pe care trebuie să îl plătească partidul ar putea fi catastrofal. Dacă informaţiile vehiculate „în surdină” se vor conforma, în sensul că dl. Traian Băsescu scade accentuat în toate sondajele de opinie, atunci este de prezumat că la finele lui 2009 sau prima parte a lui 2010 PD-L va trebui să găsească forţa necesară pentru a impune un alt lider la nivel central. Este adevărat că există încă suficiente „voci” care oferă şanse d-lui Traian Băsescu pentru obţinerea celui de-al doilea mandat la Preşedinţia României. Care va fi însă poziţia electoratului la cele două momente electorale din 2008? Care mai este capitalul de încredere de care se bucură dl. Băsescu în percepţia electoratului? A fost sau nu exploatată electoral de către dl. Băsescu organizarea Summit-ului NATO de la Bucureşti? Nu putem formula răspunsuri precise la întrebări de tipul celor invocate! Rămâne ca însăşi electoratul, opinia publică din România, să evalueze cât mai corect poziţiile şi realizările principalelor forţe politice din România.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Leadership-ul politic (II).

Comentarii