Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Analiştii documentaţi cu privire la procesul de globalizare, cauze şi direcţii ale acestuia, discută şi despre existenţa unei economii globale fragile, despre instabilitatea fluxurilor financiare internaţionale, despre crizele economice ce s-au manifestat în perioada postbelică; analistul Robert Gilpin admite că sistemul capitalist, prin definiţie bazat pe principii liberale de administrare a economiei, este „cel mai de succes sistem economic creator de bogăţie” pe care l-a cunoscut istoria umanităţii, însă atenţionează că, după încheierea Războiului Rece, omenirea se află în faţa unor noi dileme, că pentru a se asigura supravieţuirea economiei globale toţi „actorii” internaţionali importanţi trebuie să conlucreze susţinut; îndeosebi polii de putere economică (SUA, UE, Japonia şi alte grupuri integraţioniste), dar şi alte ţări precum China sau Rusia, trebuie să coopereze pentru a găsi soluţii la actualele dileme globale.
„Există încă o problemă esenţială, spune Joseph Stiglitz: influenţa globalizării asupra democraţiei”; aşa cum a fost ea preconizată, globalizarea pare a înlocui dictatura elitelor naţionale cu dictatura finanţelor internaţionale. Mai mult, anumite tensiuni şi „fragmentări” între ţările bogate şi cele sărace, îndeosebi reflectarea globalizării în domenii precum cultura/religia, generează noi semne de întrebare; ruptura ce se întrevede între cultura Occidentală şi cultura Orientului, ruptură ce poate genera un nou tip de confruntare între diverse ţări, la care se referă Samuel Huntington, ne obligă să reflectăm cu atenţie la modelul de societate ce va urma, deci implicit la doctrina politică pe care se sprijină exercitarea puterii în ţările Occidentale. Este posibilă apariţia, în viitorul mai îndepărtat, a unui guvern mondial, idee des întâlnită în lucrările despre globalizare? Accentuarea proceselor integraţioniste în diverse regiuni constituie doar un preambul la construcţia unui guvern mondial? Este, într-adevăr, SUA ultimul imperiu mondial? „Nu există salvare pentru civilizaţie, spunea Albert Einstein, alta decât crearea unui guvern mondial”; „este tot mai evident că o piaţă globală necesită o cetăţenie globală”, remarcă Kofi Annan. „Scopul nostru trebuie să fie crearea unui guvern mondial”, spune Bertrand Russell; „din păcate, ne lipseşte un guvern mondial responsabil în faţa popoarelor tuturor ţărilor având o capacitate reală de a supraveghea procesul globalizării”, afirmă Joseph Stiglitz.
Un alt aspect invocat, ce include relaţiile viitoare dintre Europa unită şi SUA şi/sau dintre UE şi Japonia, UE şi China, UE şi Rusia, respectiv ideea unei economii globale conduse de SUA în ipostaza de unică superputere, nu rezistă la o analiză mai atentă. „Iată o veste bună, spune Thomas Barnett, peste zece ani nimeni nu va mai confunda globalizarea cu americanizarea”; aceasta întrucât noi superputeri, precum UE sau China, se consolidează la nivel mondial şi induc noi influenţe în procesul de globalizare. Un alt autor, anume Emmanuel Todd, arată că teoria neoliberală nu poate explica regresul industriei americane şi transformarea SUA într-o ţară specializată în consum, ceea ce o face dependentă de alte ţări ale lumii. Aşadar, dacă ne referim la competiţia dintre ţări/companii, putem compara o astfel de competiţie cu un nesfârşit maraton; o poziţie câştigătoare la un moment dat are valoarea ei relativă , însă nu conferă nici o certitudine pentru viitor. „Pe termen lung, spune Zbigniew Brzezinski, politica globală va deveni ostilă concentrării hegemonice a puterii în mâinile unui singur stat; astfel, America nu este doar prima, dar şi singura, reală superputere, dar pare să fie şi ultima”. În fine, întrebarea majoră care rezultă este: „Cum pot fi conştientizate/explicitate avantajele guvernării liberale, într-o ţară sau alta?”„Călcâiul lui Ahile al ordinii mondiale liberale de după Războiul Rece, spune Robert Gilpin, este faptul că publicul înţelege prea puţin liberalismul economic, funcţionarea sistemului pieţei şi modul în care capitalismul creează bunăstare”; într-adevăr, fără susţinerea publicului larg, orice tip de politici publice sunt greu aplicabile şi pot echivala cu insucces.
