Aurel BURCIU

Dincolo de unele imperfecţiuni(reale) ale principiilor liberale de administrare economică, dincolo de criticile formulate din zona altor doctrine/curente politice, majoritatea analiştilor agreează ideea că  guvernările de tip liberal au fost simultan democratice şi eficiente; statul liberal reuşeşte să armonizeze într-o manieră acceptabilă necesitatea pentru progres a grupului, cu aspiraţiile individului şi nevoia acestuia de libertate individuală. „În perioada sa clasică, spune John Gray, liberalismul a fost deseori asociat cu maxima lui laissez faire şi uneori, deşi nu în mod curent, cu pledoaria pentru statul minimal”; simplu spus, aceasta înseamnă a aplica principiul non-intervenţiei pe chestiuni economice, iar în ceea ce priveşte problematica socială(uneori şi economică), interferenţa statului ar trebui să fie minimă. Totuşi, după al doilea Război Mondial, doctrinele promovate de diverse partide de orientare liberală din ţările Occidentale (Germania, Franţa, Australia, Japonia etc.) au înregistrat schimbări majore în ceea ce priveşte fundamentul teoretic şi preocupările pragmatice; tendinţa generală a fost aceea de a reconsidera problematica socială, de a adapta protecţia socială la realităţile unor economii prospere. Aşadar, doctrinele liberale actuale stipulează că statul, în exercitarea puterii executive, se va implica în viaţa economică prin construirea unor mecanisme care să favorizeze competiţia, care să genereze creştere economică; în baza aceloraşi mecanisme, economia românească din ultimii trei ani a înregistrat o creştere economică de sub sau peste 7% anual, pe această bază fiind posibilă şi exercitarea unor atribuţii sociale ale statului liberal, cum ar fi recenta creştere a pensiilor.

Asociat procesului de globalizare, îndeosebi în perioada postbelică, diverse forme integraţioniste, de concentrare a raporturilor comerciale/economice între diverse ţări, au apărut şi s-au extins rapid în diferite zone ale lumii; în esenţă, ca expresie a unei viziuni a liberalizării raporturilor comerciale dintre ţări, de reducere a barierelor protecţioniste asupra propriilor economii naţionale, două sau mai multe ţări au decis să creeze uniuni vamale şi/sau pieţe interne libere de orice restricţii. Treptat, un număr mare de blocuri comerciale, în structura cărora companiile/indivizii au căpătat o mai mare libertate de acţiune economică, au început să joace un anumit rol în comerţul internaţional şi în competiţia globală; între astfel de scheme integraţioniste amintim NAFTA(America de Nord), ASEAN(Asia de Sud-Est), UE, MERCOSUR(America de Sud), APEC(Asia-Pacific); la mijlocul anului curent, exceptând Mongolia, toate celelalte ţări membre ale  Organizaţiei Mondiale a Comerţului(OMC) erau partenere în cel puţin o grupare integraţionistă/comercială la nivel regional, în plus, se adaugă instituţii/organisme internaţionale precum FMI, OMC, UNCTAD, BM ş.a., fiecare având un anumit rol în procesul de globalizare. În timp,  s-au conturat, alături de UE ca pol distinct de putere economică (500 milioane locuitori, 40% din comerţul mondial etc.), alţi doi poli de putere de tipul invocat. Primul, NAFTA (North American Free Trade Area) s-a constituit în 1993 între SUA, Canada şi Mexic sub forma unui acord de liberschimb, însumând în prezent o populaţie de circa 440 de milioane locuitori, cu o pondere de circa 20% în comerţul mondial şi 33% din PIB-ul mondial; în fapt, acest acord exprimă „convertirea” SUA de la multilateralism la o politică comercială de tip multitrack(multivalentă), ceea ce echivalează cu o confirmare a principiilor liberale ce guvernează raporturile între ţări. Al doilea, ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est) s-a creat în 1967, în prezent incluzând zece ţări din Asia de Sud-Est, cu o populaţie de circa 500 milioane locuitori, cu o pondere de circa 6% în comerţul mondial; acest bloc comercial reflectă anumite divergenţe inerente între principalii actori din această parte a lumii, rezumându-se la o integrare de tip zonă de liberschimb, existând perspective modeste de a forma o uniune vamală după modelul UE; în plus, influenţa SUA  şi în această parte a lumii complică şi mai mult perspectivele accentuării integrării.

Exprimă astfel de procese integraţioniste un început al construcţiei a ceea ce numim „funcţionarea unui guvern mondial”?

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Globalizare şi liberalism (III).

Comentarii