Aurel BURCIU

Fie că acceptăm, fie că respingem procesul de globalizare a societăţii, cu reflectare în domeniile politic, economic, afaceri, cultură etc., este indiscutabil că, în perioada contemporană, un amplu proces/fenomen de acest tip se manifestă în viaţa de zi cu zi a indivizilor; fiecare dintre noi, în calitate de simplu cetăţean sau membru al unor grupuri/structuri organizate, resimţim efectele globalizării atunci când accesăm e-mail-ul, schimbăm canalul TV şi exploatăm informaţiile oferite de CNN, apelăm la un credit în valută, cumpărăm un pachet de acţiuni la bursa de valori sau utilizăm telefonul mobil. În mod intuitiv, percepem că fenomenul de globalizare are asociate atât efecte pozitive, cât şi efecte negative, că o naţiune/instituţie  îşi poate propune să exploateze avantajele globalizării sau să le respingă. Atunci când liderii politici din principalele ţări Occidentale se reunesc cu ocazia unor summit-uri, pe diverse teme, când ei adoptă decizii strategice ce încurajează competiţia globală şi puterea economică/financiară ce revine multinational corporations (MNC), există şi grupuri restrânse de persoane/sindicate ce manifestă explicit împotriva globalizării, invocând încălzirea globală, raporturile dintre Nordul dezvoltat şi Sudul sărac, nedreptăţile şi umilinţele la care sunt supuse ţările din lumea a treia etc. Aşadar, câteva întrebări survin aproape involuntar: Care sunt ţările avantajate/dezavantajate urmare a globalizării?; Este justificat a manifesta împotriva globalizării?; Care este cea mai potrivită direcţie de acţiune pentru o ţară precum România, membră a UE?; Care sunt cauzele de fond ale globalizării?; Care este relaţia între globalizare şi decizia politică din diverse ţări?; Care sunt relaţiile între naţional şi MNC-uri? Sau între naţional şi supranaţional?

Pentru a înţelege care este cea mai potrivită direcţie de acţiune pentru România, ca parte a Europei Unite, la momentul actual şi în perspectiva următoarelor trei decenii, se impune a analiza mai atent, în primul rând, cauzele de fond ale procesului de globalizare. În sensul invocat, majoritatea analiştilor de reputaţie mondială, precum Alvin Toffler, Samuel Huntington, Alexander King, Bertrand Schneider, Herman Maynard, Susan Mehrtens, sugerează că la baza procesului de globalizare se află două cauze/surse majore. Prima este dată de succesiunea valurilor progresului, despre care discută Alvin Toffler, şi care include revoluţia agricolă, revoluţia industrială, revoluţia informatică, revoluţia cunoaşterii; în esenţă este vorba de o cauză de natură tehnică şi tehnologică. A doua este dată de triumful ideologiei neoliberale, respectiv al economiei de piaţă şi societăţii de consum, de unde derivă şi importanţa deciziei politice asupra creşterii economice; aici includem tendinţele majore din lumea Occidentală  de liberalizare a pieţelor, de privatizare a companiilor, descentralizarea managementului, de consolidare a proprietăţii private şi a liberei iniţiative.

Din punctul nostru de vedere prezintă un interes major relaţia ce se degajă  între decizia politică, decizie ce poate fi de diverse „nuanţe” sau ideologii (începând de la orientările sociale/socialiste şi continuând până în dreapta spectrului politic, înspre doctrinele de extremă dreaptă, doctrine ce fac abstracţie de componenta socială). Liberalismul ca doctrină/ideologie politică a generat în decursul istoriei, îndeosebi după revoluţia industrială (1776) numeroase dispute, luări de poziţie, puncte de vedere dintre cele mai favorabile şi până la critici extrem de virulente atât în planul strict doctrinar/filosofic, cât şi în planul reflectării acestei doctrine în viaţa economică şi socială a cetăţenilor dintr-un stat sau altul. Totuşi, marea majoritate a opiniilor exprimate pe acest subiect converg înspre ideea că perioadele în care liberalismul a predominat în deciziile macroeconomice, acestea au fost perioade de creştere economică  şi prosperitate; însă despre esenţa ideii invocate voi mai reveni ulterior.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului GLOBALIZARE ŞI LIBERALISM (I).

Comentarii