Aurel BURCIU

Este posibil ca mesajul explicit pentru o Europă Unită să fie perceput în România de astăzi ca un mesaj idealist, nonpragmatic şi fără o finalitate vizibilă, fără un conţinut concret/palpabil pentru cetăţeanul obişnuit; totuşi, un astfel de demers este, cred eu, absolut necesar pentru a da contur speranţelor ce ne definesc pe toţi. Începuturile construcţiei UE (1951) au reflectat un demers idealist, aproape imposibil de concretizat la acel moment, când Europa îşi revenea cu greu după două conflagraţii mondiale şi după secole de diviziune, de dispute economice/sociale/culturale; încheierea Războiului Rece a creat un context mai favorabil pentru o Europă Unită în care toţi cetăţenii să aibă şanse egale la un viitor mai bun.

Construcţia UE s-a sprijinit de la începuturi şi până în prezent pe consolidarea treptată a trei piloni: primul pilon, de tip federativ, denumit Comunităţile Europene(CE); al doilea pilon, de tip confederativ, denumit Politica Externă şi de Securitate Comună(PESC); al treilea pilon, tot de tip confederativ, denumit Justiţie şi Afaceri Interne(JAI).

În cadrul primului pilon (CE), construcţia UE a început ca o uniune vamală, respectiv libera circulaţie a mărfurilor şi politică comercială comună faţă de terţi, continuând cu realizarea pieţei interne unice, adică libera circulaţie a serviciilor, capitalurilor şi persoanelor; moneda Euro şi uniunea monetară, PAC, problematica consumatorului sau cea a emigraţiei sunt subsumate  aceluiaşi vector al consolidării UE.

Structura celui de-al doilea pilon, PESC, include elemente ce ţin de instituirea unei politici externe comune pentru „cei 27”, promovarea drepturilor omului şi consolidarea democraţiei în statele membre; se adaugă problematica unei politici comune de securitate, ca subsistem de facto în cadrul NATO.

În fine, structura celui de-al treilea pilon, JAI, include cooperarea între ţări membre şi instituţiile UE pentru a preveni/combate traficul de droguri, traficul de arme, crima organizată, terorismul internaţional şi alte aspecte similare.

Aminteam în articolul anterior că depăşirea actualelor tensiuni survenite între România şi Italia, cât şi problematica integrării unor minorităţi de diverse tipuri,  necesită sprijinul instituţiilor UE cât şi negociere/compromis între toţi factorii implicaţi; nu este admisibil, cred eu, ca atitudinile extremiste, antisemitiste sau xenofobe, să se mai manifeste într-o Europă Unită. Apreciez că şansa integrării României în UE pe termen lung, cât şi depăşirea momentului nedorit actual, rezidă şi în implicarea  fiecărei instituţii româneşti pentru a construi punţi culturale cu lumea Occidentală; mă gândesc la mass-media, lideri de opinie, partide politice, fiecare companie, universitate, instituţie educaţională, ONG, primărie sau alte tipuri de instituţii administrative ce pot şi trebuie să iniţieze proiecte pentru cunoaştere/apropiere culturală între Estul şi Vestul continentului. Fără a face recurs la istorie, mă simt dator să invoc rolul pe care l-a jucat religia, prin diversele culte religioase,  în consolidarea Civilizaţiei Occidentale; în mod deosebit rolul jucat de Biserica Creştină merită şi trebuie să fie invocat în societatea debusolată de astăzi; după aproape un mileniu de ruptură(1054) între două Biserici Creştine, prin reconcilierea dintre Vatican şi Bucureşti (1999), începe perioada unui climat de deschidere/înţelegere între naţiunile Europei, climat care să favorizeze realizarea unei Europe bazate pe „unitate în diversitate”.

În măsura în care fiecare dintre noi înţelegem şi acceptăm că Europa Unită înseamnă deopotrivă avantaje şi dezavantaje, că viziunea liberală înseamnă dialog, că într-o lume globală suntem dependenţi unii de ceilalţi,  că unitatea înseamnă forţă în competiţia globală, în aceeaşi măsură Europa Unită are o şansă pentru viitor.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Către o Europă Unită (II).

Comentarii