Orice dialog cu Neagu Djuvara părăseşte degrabă convenţiile genului şi devine adevărat taifas, iar astăzi puţini oameni mai au şansa de a trece prin această experienţă a comunicării.
Interlocutorul venerabilului istoric este Filip-Lucian Iorga, deja remarcat în istoriografia românească datorită cercetărilor sale de genealogie şi de istorie a boierimii române. Aşadar, o întâlnire fericită a istoricului care cercetează istoria cu istoricul care a trăit-o. Un taifas presărat copios cu reflecţii despre credinţă, destin, copilărie, educaţie, rolul elitelor politice şi intelectuale, despre răbdarea pe care trebuie să o aibă două sau trei generaţii pentru a ajunge în chip legitim să ocupe demnităţi în stat. Însă, cum în această carte nu doar biografia lui Neagu Djuvara este interesantă, ci şi profesiunea sa de credinţă ca istoric şi filozof al istoriei, cei doi, odată puşi pe vorbă şi căutând să afle adevărul despre obiectivitate şi relativizare în studiul trecutului, ajung la concluzia că istoria este o poveste cu sens, încontinuu reinventată. Astfel, prin cei prezenţi, trecutul este întotdeauna viu.
„Nu există istorie definitivă - spune Neagu Djuvara - există doar teorii, iar istoricii pot găsi întotdeauna explicaţii noi pentru fapte istorice care au fost deja interpretate în repetate rânduri. Nu numai cantitatea şi calitatea vestigiilor cu care lucrează istoricul se modifică de la o generaţie la alta, ci mai ales felul în care înţelegem trecutul“.
Sursa: www.libris.ro