Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Paleta galeriilor organizate este foarte largă, fiecare ţară având tipicul său. Olandezii leagă violenţa de concerte nocturne, bine garnisite cu droguri, specific locului. În mai toate oraşele sunt fanatici pentru care exterminarea fizică a rivalilor nu este figură de stil. Oficialilor federaţiei şi ai cluburilor le e teamă de o atitudine tranşantă, întrucât suporterii "ştiu unde învaţă copiii lor"... Nu-s vorbe goale, un ministru care iniţiase o lege anti-violenţă a fost asasinat acum câţiva ani.
Polonezii sunt nişte cuţitari, la propriu, destul de primitivi în brutalitatea lor. Pe toţi însă îi uneşte duşmănia împotriva forţelor de ordine. În Turcia, rivalitatea feroce dintre Galata şi Fener se întinde aproape pe tot teritoriul. Iniţial rezonabili, reprezentanţii uneia dintre părţi prezentând chiar scuze reporterului pentru înjunghierea a doi suporteri englezi cu câţiva ani în urmă, odată cu apropierea meciului se instaura o stare de tensiune nefirească. În cele din urmă, Danny a fost sfătuit să plece deoarece suporterii turci sunt recunoscuţi pentru manifestările lor imprevizibile şi nu i se mai putea garanta securitatea. Episodul de luni al documentarului, filmat în Rusia, a adus o oarecare savoare slavă. Suporterii lui Spartak şi cei ai lui Zenit au pomenit despre "respectul pentru adversar" şi despre "frumuseţea luptei"! Ruşii aranjau lupte de stradă în care se implică cu frenezie, fără a se abate însă de la regula mâinilor goale.
În Argentina, lucrurile capătă o altă turnură. Manifestările violente ale galeriilor par a fi tolerate de societate, probabil ca o defulare necesară într-o ţară cu o rată ridicată a infracţionalităţii. Liderii suporterilor sunt persoane importante, sunt consultaţi pentru decizii la nivelul cluburilor, iar ziariştii trebuie să umble cu săru-mâna ca să obţină vreo declaraţie sau interviu. La un meci, nucleul galeriei a sosit cu autocarul, iar un suporter-şef a început să dea indicaţii şi să aranjeze cordonul de poliţişti, care îi proteja probabil de fotbaliştii dornici de niscaiva autografe...
Am lăsat pentru final suporterii sârbi şi croaţi, cu care trecem la un cu totul alt nivel. Din nefericire, unul tragic. Tot ce ştiam şi tot ce ne înfiora păleşte în faţa acestora... Pe lângă rivalitatea internă, deloc neglijabilă, suporterii sârbi şi croaţi cultivă ura dintre neamuri. A ucide un oponent nu e ceva ieşit din comun, mulţi dintre ei au făcut-o deja pe front, unii membri ai galeriilor fiind acuzaţi chiar de crime de război. Dintre ei s-au ales cei care au luptat în linia întâi. Arkan, fost responsabil cu securitatea la Steaua Roşie, şi-a selectat oamenii din secţiunea dură a galeriei. Croaţii susţin că scânteia care a declanşat războiul a fost un meci între Dinamo Zagreb şi Steaua Roşie, la care Boban a sărit cu crampoanele asupra unui poliţist ce molestase un fan croat. Violenţele care au urmat au fost de nedescris, iar pentru statul iugoslav începea dezintegrarea.
