Membrii trupei Guns N' Roses, care şi-au început concertul programat miercuri seară, în Dublin, cu aproape o oră întârziere, au fost nevoiţi să părăsească scena după ce au fost "bombardaţi" cu pahare din plastic aruncate de mai mulţi spectatori, informează Reuters.
Promotorii acestui concert - compania MCD - şi directorii O2 Arena din Dublin au declarat că, în ciuda eforturilor susţinute de a-i aduce la timp pe scenă pe rockerii de la Guns N' Roses, aceştia şi-au început reprezentaţia la aproape 90 de minute după încheierea show-ului susţinut de trupa ce a cântat în deschiderea evenimentului.
În timpul celei de-a doua piese, solistul Axl Rose i-a rugat pe acei spectatori care aruncau spre scenă pahare din plastic "ce conţin substanţe necunoscute" să nu mai facă acest lucru, altfel se va retrage în culise.
"În ciuda apelurilor sale repetate şi a faptului că el a încercat să cânte timp de 22 de minute, oamenii continuau să arunce substanţe necunoscute, nelăsându-i artistului altă posibilitate decât aceea de a părăsi scena", se afirmă în comunicatul comun emis de MCD şi O2 Arena.
Promotorul Denis Desmond, directorul MCD, a urcat pe scenă şi i-a rugat pe spectatori să nu mai arunce cu diverse obiecte în muzicieni.
După o discuţie în culise, membrii trupei Guns N' Roses au revenit pe scenă după 30 de minute şi au cântat timp de 90 de minute. Însă, în timpul acestei pauze, mulţi dintre spectatori părăsiseră deja sala de concert.
Organizatorii concertului din Dublin au recunoscut faptul că Axl Rose - singurul membru rămas din componenţa originală a trupei Guns N' Roses, înfiinţată în 1985 - "este renumit de mulţi ani pentru întârzierile sale", aşa cum s-a întâmplat şi în urmă cu o săptămână, la Reading Festival din Marea Britanie.
Însă organizatorii au declarat: "Nici un artist nu ar trebui să fie bombardat cu diverse «proiectile» ce conţin substanţe necunoscute".
Trupa Guns N' Roses va susţine un concert la Bucureşti, la complexul Romexpo, pe 21 septembrie.
De-a lungul anilor, trupa Guns N' Roses a vândut peste 100 de milioane de albume în întreaga lume, dintre care peste 76 de milioane numai în Statele Unite ale Americii. Fiecare album Guns N' Roses a intrat în topul Billboard, în multe topuri europene, dar şi în cele din Asia şi America de Sud. Cel mai bine vândut disc al grupului este "Appetite For Destruction", cu peste 38 de milioane de exemplare vândute la nivel mondial. În discografia grupului figurează şase albume de studio, trei EP-uri şi un album live, dar şi multe alte compilaţii.
Celebritatea la nivel mondial este consolidată printr-o serie de turnee şi apariţii la festivaluri importante, având ca punct de referinţă Monsters Of Rock, la Castle Donington, în 1988, unde au cântat în faţa a 100.000 de spectatori.
După 1993, Guns N' Roses se desfiinţează şi, când nimeni nu se mai aştepta, în 2008, revine în atenţie cu un nou disc de studio numit "Chinese Democracy". A fost marea surpriză a anului 2008 şi, în acelaşi timp, un comeback de referinţă în istoria rockului. Punctul forte al grupului a rămas apariţia live, aşa că "Chinese Democracy World Tour" a devenit un bun prilej pentru fani să-i revadă la lucru după o pauză îndelungată.
În prezent, trupa Guns N' Roses este formată din Axl Rose (vocal, pian), Dizzy Reed (clape, pian, sintetizator, backing vocals), Tommy Stinson (chitară bas, backing vocals), Chris Pitman (clape, backing vocals), Richard Fortus (chitară), Frank Ferrer (baterie, percuţie), Ron "Bumblefoot" Thal (chitară), DJ Ashba (chitară).