În 1967, la Universitatea din Pennsylvania, un psiholog pe nume Martin Seligman a realizat un studiu legat de starea de depresie.
În încercarea de a afla cauzele depresiei, omul de a știință a creat un experiment realizat pe câini. Deși aceste experimente nu se mai realizează astăzi din grija pentru animale, concluzia studiului a fost atunci una importantă.
Seligman a format trei grupuri de câini. În primul grup, câinii au fost legați cu un ham, pentru ca mai apoi să fie eliberați. Al doilea grup de câini a fost supus unor șocuri electrice cauzatoare de durere. Câinii puteau opri, totuși, durerea apăsând pe o pedală. Cu alte cuvinte, puteau controla sursa durerii. Câinii din al treilea grup au fost și ei supuși șocurilor electrice, însă încetarea șocurilor nu venea la apăsarea pedalei, ci într-un mod aleatoriu. Câinii din al treilea grup, deci, nu aveau control asupra sursei durerii.
În a doua parte a experimentului, toate cele trei grupuri de câini au fost așezate în niște cutii, unde primeau șocuri electrice. Din aceste cutii câinii puteau scăpa cu ușurință, sărind peste un obstacol. Câinii din primul și al doilea grup (cel care avusese control asupra sursei șocurilor electrice din prima parte a experimentului) au evadat din cutii foarte rapid la simțirea noilor șocuri. Grupul al treilea, însă, cel care nu avusese control asupra șocurilor din prima parte a experimentului, au ales să accepte durerea și să nu evadeze, deși bariera era una foarte ușor de depășit. Câinii din al treilea grup au învățat că nu controlează sursa durerii indiferent ce ar face, așa că au acceptat să sufere, chiar și atunci când le era simplu să scape.
Studii recente au arătat că hipocampusul, partea din creierul uman care joacă un rol important în crearea memoriei, este foarte sensibil la stres. Când hormonii stresului invadează creierul, hipocampusul se protejează prin substanțe care neutralizează acești hormoni. Cu toate acestea, sub o perioadă îndelungată de stres, creierul ajunge în imposibilitatea de a se apăra, iar hormonii dăunători nu numai că afectează funcționarea creierului, dar pot chiar elimina funcționarea genei care produce substanțele protectoare împotriva stresului.
Gena poate fi nu numai paralizată, înghețată în timp. Ea poate fi, la propriu, chiar ucisă definitiv.

Ovidiu Cocieru,
Bursier Fulbright
 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Deznădejdea învățată.

Comentarii