Sub titlul ”Drogul Mutu-supradoză”, unul dintre cei mai mari ziarişti în viaţă îşi încheia astfel acum câteva zile un articol: ”Simplu spus, răul pe care îl poate face Naţionalei o puşlama bătrână care ştie să dea cu piciorul în minge e mai mare decât binele”.

Nu am văzut meciul cu Serbia, dar din ce am citit în presă îmi voi permite câteva mici păreri. Am înţeles că Mutu a jucat slab şi a luat un cartonaş galben. Cu câteva zile înainte de meci a fost văzut într-un restaurant. După meci, i-a spus selecţionerului că-i pare rău şi apoi a plecat, fără să anunţe echipa, la Novi Sad, unde a petrecut câteva ore într-un restaurant vorbind sau nu despre amenda datorată către Chelsea.

Nu-l disculp pe Mutu. Poate că atitudinea lui este de condamnat pentru un profesionist adevărat. Însă toate comentariile dure la adresa lui după meciul acesta mă fac pur şi simplu să mă întreb ce ne face să fim atât de acizi într-un asemenea caz. ”Puşlama bătrână”? ”Drogul Mutu-supradoză”? Oare noi nu mergem la restaurant? Nu vrem să uităm cumva o zi oribilă ”la serviciu”? A, da! Nu e chiar aşa simplu! Naţionala nu e orice serviciu!

Sportivii nu au orice loc de muncă. Fiecare dintre noi, după ce îşi face treaba, poate să facă ce vrea în timpul liber. Sportivii, nu. De ce? De ce trebuie să poarte un sportiv toată România pe umeri când intră pe teren? Fiindcă reprezintă ceva. Fiindcă relaţia suporter-sportiv nu e una economică, ci una bazată pe economia darurilor. ”Te susţinem, ne uităm la meci, prin urmare ne eşti dator. Şi pentru faptul că te susţinem, fă şi tu măcar un lucru mic, fii măcar un model şi ajută-ne să ne creştem copiii. Măcar atât poţi să faci!”. Directorul executiv al Poli Timişoara, Gheorghe Chivorchian, către copiii de la Poli: ”Nu faceţi ca Mutu!”.

Adrian Mutu a fost depistat pozitiv la un control împotriva drogurilor în 2004. De atunci a divorţat, a revenit în fotbal în 2006 la Fiorentina, şi-a reconstruit o familie. Din momentul greşelii din 2004, gigantul Chelsea îl vânează pe Mutu în justiţie cerându-i 17 milioane de euro. Acum e cel mai blamat sportiv român, ca urmare a pierderii unui meci cu 5-0. Nici unul dintre cei care-l critică pe Mutu nu cred că e interesat cu adevărat de el sau de naţională, ci îşi arată într-un fel superioritatea de dincolo de ecran faţă de ”puşlamaua bătrână”. Dormim mai liniştiţi, ştiind că suntem superiori...
Apropo, de când e Mircea Sandu preşedinte la FRF?

Ovidiu COCIERU,
bursier Fulbright

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Câteva gânduri despre Adrian Mutu.

Comentarii