La City Gallery, în incinta Shopping City Suceava, se deschide astăzi, la ora 18:00, expoziţia de grafică şi pictură a artiştilor plastici suceveni Puşa Pîslaru şi Iulian Asimionesei.
Având ca temă ”Lumea cailor” (sau lumea noastră şi a lor, pentru că, aşa cum scria poetul Dan Verona, „nu-mi pot imagina / lumea asta fără cai”) expoziţia va fi deschisă până pe data de 28 octombrie a.c.
”Caii liberi fără şei”, despre care scria Dan Verona, ”caii nemuritori” care ”trec uşor ca nişte zei / şi cum trec cu coama-n vânt / zei puternici şi cuminţi / parcă vin de dedesubt / dintr-un sat de la părinţi”, caii ”care sunt un ideal”, constituie laitmotivul vizual al aceste expoziţii, care va fi prezentată de artista plastică Iulia Andrieş.