Iubirea, sub cămaşa de forţă a spiritului totalitar

Personajul principal al romanului este un proscris. Realitatea, în care sufletul lui Inochentie Damian se varsă prin câteva maree, vine dintr-o lume „care nu îl doreşte”, câtă vreme el ţine cu dinţii de libertatea sa şi de dreptul de a se exprima. Însă, împreună, personajul şi autorul, miez din Unul Dumnezeu fiind, ies din cămaşa de forţă a spiritului totalitar prin iubire şi prin mărturisirea credinţei, care devin temele fundamentale ale meditaţiilor, ale obsesiilor şi ale literaturii lui Leonard Oprea. E un drum - acesta, al Iubirii şi al Binelui-, pe care şi Hannah Arendt a mers, cu aceeaşi obstinaţie (deşi în cazul ei accentul a căzut pe expresivitatea eseului). De la Augustin izvorând, mereu între îndoială şi certitudine, între Dumnezeu şi suflet, Leonard Oprea atinge logica şi simplitatea de lege a unei axiome, prin iluminarea Ecleziastului şi prin îndumnezeirea sa. Purificarea se face prin Iubire.

Acum cincizeci de ani, în 1958, în Condiţia Umană, Hannah Arendt scria: "Love, although it is one of the rarest occurrences in human lives, possesses an unequaled clarity for the disclosure of Who, precisely because it is unconcerned to the point of total unworldliness with what the loved person may be, with his qualities and shortcomings no less than with his achievements, failings and transgression. . . Love, by its very nature, is unworldly, and it is for this reason that it is not only apolitical but anti-political, perhaps the most powerful of all antipolitical human forces."

Sub cămaşa de forţă, ca şi după lepădarea ei, Leonard Oprea ne propune această epidermă de Iubire, acest airbag de Iubire, aceste mitocondrii şi alveole de Iubire, adică tot ceea ce rămâne după purificarea rituală şi regăsirea Adevărului. Inochentie Damian trebuie să iubească şi să înţeleagă: „Suntem douăzeci şi două de milioane de români şi sunt peste patru milioane de membri de partid. Peste douăzeci la sută din populaţia ţării. Cum de s-a întâmplat astfel? Cum de se întâmplă astfel? Sunt un laş sau sunt un nebun? Ori amândouă. Voi scrie. Măcar atât. Şi mereu îmi voi aduce aminte cuvintele apostolilor: Doamne, măreşte-ne Credinţa!”

 

Salvarea prin iubirea de Dumnezeu

Invocarea Credinţei nu ţine de recuzită formală, ba chiar este o preştiinţă ce trebuie descoperită de Inochentie, iar după modelul său, de fiecare muritor ce vrea să se salveze, sugerează Leonard Oprea, cu inflexiuni de profet aflat în râvnirea graţiei. Autorul răspândeşte strălucirea acestei eliberări şi încărcătura saltului energetic: credere Deo aut Christo (supunerea faţă de cuvântul Domnului) şi credere in Deum aut Christum (supunerea în Dumnezeu şi în Christos). Aşadar, spre deosebire de Hannah Arendt, Leonard Oprea adaugă iubirii de Dumnezeu ca metodă de salvare şi acceptarea intelectuală a lui Dumnezeu ca axiomă a fiirii.

Inochentie Damian, cel strivit de călăii regimului totalitar, a fost astfel pregătit, prin suferinţă, prin tortură (la care el unul a rezistat, în timp ce sute de alte milioane de suflete nu au rezistat) pentru ca sufletul său să rămână stăpân asupra fiinţei sale. Aşadar, el a fost pregătit prin martiraj, pentru Dumnezeu, praeparatur voluntas a Deo. El a avut libertatea de a alege şi a ales.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cămaşa de forţă (II).

Comentarii