Suceava din perioada comunistă, cu străzile şi obiceiurile ei.

„Uteceul duce greul”, era o expresie care circula printre activiştii tineri, rezerva de cadre a partidului. Sigur că era o glumă în discuţia de la o cafea şi un coniac mic. Epoca lui Nicu Ceauşescu a fost epoca de aur a activiştilor utecişti.

Biroul de Turism pentru Tineret era gospodăria de partid a uteciştilor. Aveau şi ei o industrie capitalistă, cu hoteluri, ferme, cluburi, case de cultură etc. Banii de la tinerii utecişti erau mai puţini şi puţini plăteau cotizaţia. Eu cel puţin n-am plătit niciodată cotizaţia la UTC în cei peste 15 ani cât am fost utecist. Ştiu că în Bucureşti, în blocul unde la parter era galeria de artă Orizont, pe str. Oneşti, în apropierea sediului CC al UTC, locuiau mulţi activişti de frunte ai CC. Acolo locuia şi prietenul meu de la Suceava şi Botoşani, care a avut un cuvânt hotărâtor în angajarea mea la cultură în Botoşani, Tiberiu Brăescu, ajuns împreună cu soţia ziarişti la „Scânteia Tineretului” şi la suplimentul ei literar, unde-l aveau şef pe nimeni altul decât actualul comentator politic Ion Cristoiu.

 

Secera şi ciocanul din aur

Am cunoscut mulţi activişti UTC la Suceava şi Botoşani. Cel mai deosebit a fost Gheorghe Lisac, care-mi suporta mereu zâmbitor toate filozofările mele politice, pe care acum mă cenzurez când le spun. Cu Gheorghe Lisac, originar din comuna Brăeşti - Dorohoi, am fost în multe locuri pe teren. Mâncam struguri şi uneori beam vin.

L-am vizitat acasă pe Mihai Bârliba, preşedintele CAP din Roma - Botoşani, care avea două titluri de Erou al muncii socialiste date de Gheorghiu-Dej. Medaliile, cu secera şi ciocanul, după modelul celor ale titlului de Erou al Uniunii Sovietice, erau din aur. Le ţinea pe perete. Ceauşescu nu a mai făcut nimic din aur. Avea doar un stilou cu peniţă din aur. Acum România e plină de aur adus din Turcia, Italia şi din alte ţări.

 

Rebel fără cauză

Am mai spus că am refuzat în prima tinereţe să fiu activist UTC. Ulterior l-am cunoscut şi pe primul-secretar Mihai Hanganu, un tip protocolar şi rezervat. Eu lucram pe la ziar sau la cultură. Şefii erau aparent serioşi, dar tinerii activişti erau tineri în fond. Ceea ce le-aş spune acum, le spuneam atunci celor cunoscuţi. Aşa că nu vreau să creadă cineva că încerc să critic foştii tineri activişti UTC. Oricum, Nicu Ceauşescu, tânăr şi neliniştit şi el, rebel fără cauză asemenea celebrului actor James Dean (mort la 24 de ani, exact cât aveam şi eu atunci), când venea la Suceava bea bere la cutie (raritate pe atunci). Nicu Ceauşescu mai bea şi whisky. Orice tânăr ar fi băut această băutură scoţiană. Eu mă întreb totuşi de ce Nicu Ceauşescu nu i-a spus tatălui său că greşeşte enorm. Eu îi spuneam mamei când greşea ceva. Ce-ar fi făcut bătrânul tată? L-ar fi băgat la puşcărie? În evul mediu mulţi regi şi ţari îşi ucideau copiii care-i deranjau. Eu nu cred că Nicu Ceauşescu era cu adevărat realist, adică el trăia în lumea fictivă a activiştilor care nu-şi închipuiau că se poate conduce altfel partidul şi poporul.

 

Uteceul ducea greul

În tinereţea mea, prim-secretar UTC la regiune şi apoi la judeţ era tovarăşul Dumistrăcel. A ajuns în final economist într-una dintre uzinele sucevene. Uteceul ducea greul unde era cel mai greu în societatea socialistă: barurile, frumoasele baruri de atunci ale oraşelor Sucevei şi în alte locuri unde se făcea muncă politică. Eu făceam muncă culturală cam la fel, de aceea trec mai repede peste detaşamentul de rezervă al activiştilor, uteciştii care trebuiau să le ia locul. Nicu Ceauşescu, la nivel naţional, era un fel de Cici Gârba, simpaticul fiu al primului secretar sucevean. Traian Gârba era în fond un activist simpatic, am mai spus. Nici nu ştiu cum să-l analizez. A făcut blocurile oribile din George Enescu şi Zamca, din prefabricate, pentru că aşa cerea secretarul general? Nu, în clipele de luciditate se gândea doar la serviciul lui, aşteptând pensionarea. Este adevărat că nu a prins o perioadă mai bună, ca aceea dintre 1962-1970, când prim-secretar era tovarăşul Bobu. Magazinele erau pline atunci de mâncare, căldura era prea mare în apartamente etc. În timpul lui Traian Gârba epoca de aur era cea mai înfiorătoare din timpul comunismului. I-aş găsi fostului prim-secretar Gârba (fie-i ţărâna uşoară!) şi nişte circumstanţe atenuante. Oamenii muncii flămânzi furau ce puteau din fabrici, din abator, de la fabricile de prelucrare a laptelui etc. Ştia de toate acestea şi toţi cam închideau ochii, activişti, directori, organe de ordine etc..

 

Comunism de omenie

Ceauşescu milita pentru un comunism de omenie. Tovarăşul Panaitiu milita şi el pentru un comunism de omenie. Ceilalţi activişti de la propagandă militau şi ei pentru făurirea, în sfârşit, a unui comunism de omenie. Comunismul de omenie era aplicat îndeosebi unor tovarăşi care mai greşeau. „Ce naiba, spunea uneori tovarăşul Panaitiu, suntem şi noi oameni doar, mai greşim, noi, nu partidul, tovarăşi, să vă intre bine în cap!” şi aici începea critica unor tovarăşi cu munci de răspundere.

„S-o mai lăsăm cu băutura, mama mă-sii, partidul ne pune în faţă sarcini majore. Să nu vă mai prind pe nu ştiu unde, ştiţi voi, se adresa el direct tinerilor activişti utecişti, să fiţi zilnic la puncte de exploatare forestieră şi la gura minei, să ducem munca politică de la om la om. Să intrăm şi în mine, ce dracu, bieţii mineri cum stau 6 ore zilnic? Să nu vă mai prind prin birouri. Munca politică se face jos, în mijlocul oamenilor muncii. Aşa ne cere secretarul nostru general, cât mai trebuie să repet? Din acest moment suntem duşi pe teren. Nu admit nici o excepţie. Ce dracu...”.

 

Bufetul partidului

Toţi ieşeau spăşiţi şi, evident, se opreau la bufetul partidului, care era deschis toată ziua pentru a lua o gustare tovarăşi activişti. Se găsea şi cafea naturală. Se găsea şi câte o vodcă mică.

Până la urmă tovarăşul Panaitiu era informat de cineva cum luau o gustare activiştii înainte de a merge pe teren. Ei, şi aici uneori se enerva secretarul cu propaganda, se înroşea puţin şi dădea drumul unei înjurături artistice, precum Arghezi: „Dumnezeii...” Atât.

Pe urmă trecea la altă problemă a muncii politice. Lumea uneori nu-l credea, dar efectiv avea probleme cu circulaţia sanguină, a şi murit din această cauză imediat după revoluţie la Botoşani.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Fluxul memoriei (XVII).

Comentarii