Pe 28 martie 1941 Mihail Sebastian îşi descrie spaima în faţa oficializării antisemitismului, devenit tot mai mult unul "de stat", consfinţit de lege: "Altă dată - chiar sub legionari - antisemitismul era bestial, dar în afară de lege. Era oarecum scuza lui. Şi oricând - măcar de formă - puteai să apelezi la autoritatea de stat. Un minim de dreptate era păstrat în măsurile oficiale. Acum şi sentimentul ăsta - oricât de precar - al unei justiţii oficiale e pierdut."

La 20 septembrie 1944, Mihail Sebastian avea revelaţia visului devenit crez al vieţii sale ce a fost orânduită după principiile libertăţii şi ale  unui liberalism individualist, tipice la un creator original şi tipice pentru o conştiinţă originală : „Nouă ne trebuie libertatea lui Montaigne: o libertate de  intelectual care îşi apără singurătatea.” De pe această poziţie, fără îndoială, Mihail Sebastian şi-a putut asuma şi singurătatea sa, una vizionară, : „Sunt probabil foarte bătrân. N-am regăsit la munte exuberanţa mea de altădată. Mai mult melancolic – aproape trist. Simt nu ştiu ce fel de oboseală veche şi duc cu mine, peste tot, incurabila mea singurătate…Ultima zi a anului. (31 decembrie 1944). Mi-e ruşine să fiu trist. Este totuşi anul care ne-a redat libertatea. Peste toate amărăciunile, peste toate suferinţele, peste toate deziluziile rămâne totuşi acest singur fapt fundamental. Mă gândesc la Poldy, mă doare depărtarea de el, aştept să-l revăd – şi tot restul se topeşte în regrete şi speranţe.” Ultimele cuvinte ale Jurnalului lui Sebastian mărturisesc ca şi la început gândul autorului pentru fratele său, Poldy, aşadar ataşamentul faţă de familie. Jurnalul, care e unul din cele mai bine cotate Jurnale ale literaturii universale, e o confesiune şi o frământare perpetuă despre deznădejdea individuală ce se supune totuşi unei speranţe colective şi unui program de însănătoşire spirituală a speciei, situate la distanţă de bisturiul criticii. Aici se şi întâlneşte Mihail Sebastian cu Norman Manea, care făcea o confesiune similară: „între adevărul tău şi adevărul lumii, ia partea lumii.”.  E, la cei doi,  o energie impresionantă a vieţii care nu mai e pur şi simplu un dat, ci rezultatul unei lupte împotriva persecuţiei, a disoluţiei. Supravieţuirea lor fizică şi morală e rodul ascendent al magiei ce unifică factorul rigorii, Boaz, şi cel al milei sau blândeţii, Yakim. Utilizez aici acest cuplu fondator de principii active din mistica iudaică pentru a accede la esenţa primordială a background-ului evreiesc aşa cum funcţionează el prin educaţia evreului, indiferent de cetăţenia lui, şi aşa cum trebuie să fie el înţeles în mod corect. Acest background nu e unul autodistructiv şi schizoid, cum în mod incorect accentuează neavizaţii, ci unul de extrapolare şi unificare, aşa cum învăţăturile talmudice transmit elevilor lor. Extrapolarea omenescului se face prin stâlpul rigorii, Boaz, şi stâlpul iertării, Yakim. Boaz simbolizează arhitectura urgentă a legilor morale, a stăruinţei şi a nevoii de a înţelege şi de a ierta (a ierta chiar şi în trădare până şi pe prietenul cel mai bun care te abandonează morţii prin trădarea lui), dar Boaz reprezintă şi fermitatea raţionamentelor politice şi intelectualiste din literatura lui Sebastian. Stâlpul îndurării, însă, Yakim,  ar putea fi întruchipat de aerul de idealitate, de desprindere (să nu uităm că până şi speranţele politice Sebastian şi le proiecta într-un spaţiu îndepărtat şi vag, cel englez, deşi bătălia determinantă pentru istoria românească se dădea între ideologii antagoniste orientate tributar faţă de Berlin sau faţă de Moscova), de nobleţe, de uimire, de puritate netrucată şi neajutorată pentru că sinceră ale universului literar creat de Sebastian sau de Manea, ca şi de poeticitatea celui de al doilea text – ce se relevă la cei doi numai la eventuala relectură –  care se dizolvă în raţionalismul ca matrice a plasmei literare. Acesta este miezul talmudic plin de căldură umană dar şi de rigoare.

Angela Furtună

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Despre modernitatea şi europenitatea lui Mihail Sebastian (III).

Comentarii