În Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Ed. Minerva, Bucureşti, 1982, George Călinescu notează la pagina 963-964: „Foarte înrudit cu Mircea Eliade este Mihail Sebastian (Iosef Hechter, n. Brăila, 18 octombrie 1907 – m. 29 mai 1945), elev şi el al lui Nae Ionescu.” Se remarcă de la bun început miza doctrinară naţionalistă cu care Călinescu expediază cazul Sebastian: „Destin”, „experienţă tragică”, sunt noţiuni care vin des sub pana sa, aplicate însă numai la problema iudaismului.”

(Nu pot evada din calea tentaţiei de a replica peste timp magistrului criticii noastre româneşti, lui George Călinescu,  însoţindu-mă de aceeaşi specie de observaţie critică cinică utilizată de domnia sa în Istoria literaturii… , că nu îmi imaginez un om real, un Mihail Sebastian care, sub presiunea măsurilor şi legilor antisemite care veneau irepresibil în epocă şi care îi vânau pe evrei ca pe şobolani, ar fi început imperturbabil să susţină disertaţii despre miza pacifistă a, bunăoară, bastonului falic al... căluşarilor, asta în timp ce etnia sa era trimisă în lagăre.

Niciodată nu aş reuşi să epuizez un imaginar al absurdului, dacă aş gândi astfel, adică mai ales cu teză, şi mai ales cu lipsă de obiectivitate în chestiunea discriminării, şi încă pe plaja de valorizare a reacţiilor minoritarului în raport cu o majoritate ce pierde busola umană.)

 

„Autorul este un adept al lui Descartes”

 „Autorul este un adept al lui Descartes, spune mai departe Călinescu, ţinând la lucrurile „clare şi distincte”, şi aplicând acest cartezianism mai ales în câmpul senzaţiilor. De unde un sensualism rece, lucid, cultivat cu exactităţi de geometru. Neputându-şi îngădui decât o singură experienţă, aceea a rasei sale (remarc şi aici caustica ricanatoare a criticului, din nou reducţionist şi nedrept, pentru că notaţia lui e doar premisă a unei ideologii şi a unei atitudini cvasi-rasiste, fără miză estetică, n.m.), scriitorul se refugiază în analiză şi însemnările sale erotice sunt mai mult stendhaliene decât gidiene.

Talentul artistic pare a lipsi, totuşi ca prozator, scriitorul posedă o ritmică vie şi o frază fin echivocă, de o maliţie imperceptibilă.[…] Ultimul roman, Accidentul, abstract, fără situare geografică (autorul n-are nici acum însuşiri de scriitor) pare a infirma vocaţia de romancier.

[…] Paginile de Jurnale rămase sunt mai mult o imitaţie de jurnal gidian, afectate, snobe, pline de inconştienţă deşi nu dizgraţioasă infatuare în jurul acţiunii literaturii proprii: „Sunt la un punct primejdios, în ce priveşte piesa mea, începe să-mi placă actul trei.”” (Citat final fără context, compromiţând sensul afirmaţiilor lui Mihail Sebastian).

 

„O prezentare a tezei evreieşti”

Sunt invocate aici de către Călinescu multe clişee privind evreitatea – asumată, de altfel, a autorului -, şi nu clişee ce pot fi conotate pozitiv, ci numai din cele negative (pe care le vom regăsi oricând mult mai bine sistematizate la Andrei Oişteanu, în tratatul Îmaginea evreului în cultura română….), clişee pe care George Călinescu ţine să- şi întemeieze judecata textelor.

De fapt, Călinescu vede în orice demers al autorului numai „o prezentare a tezei evreieşti”, căzând el însuşi în capcana sensului unic al unui raţionament exclusivist. Găsesc că acest veritabil edict de desfiinţare a lui Mihail Sebastian de către George Călinescu în monumentala Istorie a Literaturii Române îşi are originea în tipul de sensibilitate al criticului, încă nefamiliarizat el însuşi pe deplin cu spiritul modern al personalităţii şi stilului lui Sebastian, ce era, prin structură şi prin arhitectura sufletească şi mentală, un veritabil citadin, un urban cosmopolit, un copil privilegiat şi fără frustrări culturale al metropolei, cât şi un veritabil european prin formaţie şi biografie.

Nu este, acesta,  singurul caz de respingere de către elitele culturale româneşti a modernităţii – ca o palidă tentativă care, iată, s-a putut insinua din când în când, deşi fără succes, şi în cultura română, cultură căreia, însă, agregarea şi cristalizarea masivă a epocii moderne i-au lipsit.

Angela Furtună

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Despre modernitatea şi europenitatea lui Mihail Sebastian (II).

Comentarii