Suceava din perioada comunistă, cu străzile şi obiceiurile ei.

Ion Carp Fluerici era un tip vorbăreţ, activ social şi profesional, şi a fost mulţi ani director şi profesor la Liceul de Artă. Tânăr, extrem de talentat, lucra puţin şi prelungea în ultimii ani unele clipe boeme, care nu li se pot imputa artiştilor. Artiştii autentici au o programare genetică specială.

Modest, atent, respectuos, artistul dispărut atât de prematur a condus mulţi ani Cenaclul Suceava al UAP. Adevăratul talent al artiştilor este apreciat, din păcate, după dispăriţia lor. E şi aceasta un fel de lege a naturii...

 

Un om pe care până şi literaţii de azi l-au uitat

În Suceava anilor 1960-1980 a trăit un om pe care până şi literaţii de azi l-au uitat. Mihai Bândea era jurist de meserie, a fost judecător la Vatra Dornei unde la un proces a apărut dramaturgul Ion Luca, în calitate de pârât. Învinuirea era şi amuzantă, dar şi neplăcută şi nedreaptă pentru bătrânul literat. Judecătorul Bândea l-a achitat în final. La Suceava Mihai Bândea a fost ziarist la „Zori noi“ apoi, după epurarea din 1971 a lucrat ca documentarist la Staţiunea de Cercetări Agricole. Era poliglot, cu o formaţie intelectuală care ne depăşea pe noi toţi şi pe încă jumătate din intelectualii Sucevei, şcoliţi după 1948. Avea o pasiune deosebită, eu o socoteam extraprofesională, pentru poezii. Scria poezii şi dorea să şi publice un volum şi nu a reuşit în timpul vieţii. Cânta patria şi partidul în versuri care erau publicate în „Zori noi“, dar se pare că avea şi multe manuscrise cu altfel de poezii. S-a stins la Câmpulung într-un accident de maşină. Rar om mai bun şi mai generos. Prieten la cataramă cu Emil Morea. Amândoi boemi incurabili. Am făcut şi eu parte, într-o oarecare măsură, din cercul lor de convivi în faţa unui pahar de vodcă sau rom.

Cântarea României l-a băgat în mormânt şi pe Dumitriu Costache, fost, în tinereţe, director al Casei de Cultură din Gura Humorului. El aducea la spectacole un taraf de ţigani din satul Mironu. La orice oră de zi şi de noapte, dacă Costache Dumitriu mergea cu un autobuz la Mironu, în două ore venea cu toţi muzicanţii, foarte talentaţi de altfel.

Pe la începutul anilor 1970 a fost înmormântat la Voroneţ, în apropierea bisericii, un om de cultură din alte vremuri, Petru Comarnescu. Critic de artă, eseist, cărturar de înaltă clasă, a lăsat o bogată operă. O parte din biblioteca personală a fost donată muzeului din Suceava.

 

Fostul secretar comunal de partid

Să nu uit de fostul secretar comunal de partid, tov. Bârgăoanu. Fiind la ziarul local am ajuns la grădina de legume a CAP Salcea. Avea o recoltă excelentă. Roşii, vinete etc. Numai că ILF-ul, întreprinderea judeţeană birocratică care prelua legumele la un preţ de nimic, nu venea să le ridice. Tov. Bârgăoanu, şef de partid şi de stat în localitate mi-a spus, şi eu am scris, lăudându-l, că a început să vândă produse pe piaţa din Câmpulung. A doua zi a aflat tov. Bobu şi l-a dat afară pur şi simplu. Piaţa liberă din Câmpulung era semicapitalistă şi CAP-ul câştiga mai mult. M-am întâlnit apoi de multe ori şi-mi vorbea fără reproş despre păţania lui: „Dacă nu veneai câteva zile terminam totul de vândut şi scăpam de balamuc“. De fiecare dată îmi arăta un braţ unde în zona cotului avea un glonţ rămas de la luptele cu „bandiţii“ în munţi. Apoi a ajuns pe aceleaşi funcţii la Stroieşti. Apoi, ca orice pensionar, după câţiva ani, a dispărut definitiv.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Fluxul memoriei (XII).

Comentarii