În ultima vreme, în această parte a lumii de peste care s-a ridicat vălul regimurilor totalitare de stânga sau de dreapta, metafora cea mai folosită pentru recuperarea trecutului şi a memoriei a devenit mitul Atlantidei. Continente de valori, universuri culturale, tezaure omeneşti morale neaşteptate sunt scoase la lumină acum, după apusul întunecatului secol al XX-lea. Într-un fel, capacul s-a ridicat de pe oala cu presiune, iar forţa aburului propulsează la suprafaţă adevăruri şi biografii, opere şi destine excepţionale, oprimate sau reprimate până recent. Unul dintre cazurile de mare revelaţie culturală este acela al lui Mihail Sebastian. Modalitatea acestei revelări a fost Jurnalul. (Aşadar, Jurnalul ca tehnică a Invierii pentru o operă literară de valoare.)

Constatăm şi faptul că, numai în ultima vreme, un Traian Chelariu a fost recuperat cu succes de către universitarul Mircea A. Diaconu, reuşindu-se în sfârşit şi amplasarea bustului său într-un spaţiu public onorabil în 2007 în faţa Bibliotecii Bucovinei „I.G.Sbiera”, în timp ce doi scriitori din exil, bucovineni de origine, Matei Vişniec şi Norman Manea, au explodat pur şi simplu la bursa marilor valori ale literaturii mondiale, fiind cei mai serioşi candidaţi români pentru Premiul Nobel.

 

Povestea vieţilor este un colier de clipe

Un  diarist înţelege că povestea vieţilor este un colier de clipe, ca şi o cunună de spini, o bancă de oglindiri ale clipelor, apoi un text, o carte, care mărturisesc, toate, o istorie prin istorii. Povestea cărţilor este şi ea o altă carte, un alt text. Jocurile de reconstituire a acelui puzzle al istoriei clipei, jocul care poate reda cât de cât adevărurile epocii dar şi pe cele individuale încep numai după moartea autorilor şi numai după transformarea în cenuşă şi mărturie-mărturisire a însuşi timpului .

Să facem aici  observaţia că jurnalul - care este specia ce interesează ca taxinomie literară şi ca metodă de psihanaliză - aparţine întotdeauna celor atinşi de o mare tragedie, celor sculptaţi de vii de dalta nemiloasă a încercărilor, a suferinţei, a inadecvării, a neadaptării.

 

Mihail Sebastian a avut prieteni şi mentori aleşi dintre elitele vremii

Atâta cât a trăit, Mihail Sebastian a avut prieteni şi mentori aleşi dintre elitele vremii (Mircea Eliade, Nae Ionescu), care îl părăsesc însă sub comandamentele ideologiei ce cuprindea România orbită de farurile bezmetice ale istoriei, în încercarea ei scurtă dar marcantă de a fugi de bolşevism jucând politiceşte pe cartea nazismului şi antisemitismului. Prins şi strivit de acest determinism planetar epocal precum o insectă în vârful de ac al Marelui Jucător, Mihail Sebastian ispăşeşte în cultura europeană un destin apocaliptic, când viaţa sa, munca sa şi talentul său sunt  minimalizate în ţară de specialiştii  vremii, pentru a fi recunoscute însă abia după aproape un secol şi în primul rând în Europa. Orice Atlantidă veritabilă iese la suprafaţă, cândva. Dar ce straniu circuit al generalizării metabolismului de asimilare a  valorilor naţionale abia după succesul lor în Occident!

 

„Cel mai sever lucru ce s-a scris împotriva mea”

Jurnalul din 1935-1944 al lui Mihail Sebastian conţine, la pagina 358, observaţia făcută de autor într-o joi, 17 iulie 1941: „Am citi ieri corecturi (date de Rosetti), pagina dedicată mie în Istoria literaturii a lui Călinescu. E probabil cel mai sever lucru ce s-a scris împotriva mea. Nici un talent artistic, nici o aptitudine de scriitor. Cu prima observaţie începe, cu ultima termină. Am fost agasat, dar nu mai mult. E plictisitor să se afle o asemenea pagină într-o istorie literară, care prin caracterul ei monumental este un fapt irevocabil. O asemenea carte de 1 000 de pagini in quarto se scrie o dată la 30-40 de ani. Trebuie deci să aşteptăm 4 decenii pentru ca să obţinem o rectificare. Dar, după prima iritare, lucrul a încetat să-mi mai pară important. Cel mult sâcâitor. Nu pot lua în serios plictiselile sau chiar dramele literare. Il s’agit de vivre. Moartea e posibilă în fiecare zi, în fiecare ceas. Ceea ce s-a petrecut la Iaşi (şi încă nu mă pot decide să scriu aici tot ce am aflat între timp), se poate repeta aici. Şi atunci? Cariera mea de scriitor nu m-a obsedat niciodată: acum nici nu mă interesează. Voi mai fi scriitor după război ? Voi mai putea ? Mă voi lecui vreodată de atâta dezgust acumulat în aceşti ani groaznici, bestiali ani ?”

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Despre modernitatea şi europenitatea lui Mihail Sebastian (I).

Comentarii