Să nu faci rău vreodată în viaţă nimănui;/ Dar la jigniri răspunde-i aidoma oricui.// Se zice că  o vulpe l-ar fi poftit să vină/ Pe cocostârc la dânsa, ca invitat la cină,/ Şi i-a servit fiertura în taler, într-adins./ De care musafirul, flămând, nu s-a atins./ La rându-i, cocostârcul şi dânsul îi serveşte/ Într-un clondir mâncare. Cu pliscu-i lung, fireşte,/ Vârât în sticlă, dânsul mănâncă-mpărăteşte./ De foame chinuită, cumătra-n van râvneşte/ Şi linge gâtul sticlei. Cocorul îi grăieşte:/ „Să nu te plângi, surato, de pocinogu-acesta./ Când te tot ţii de feste, şi alţii-ţi joacă festa!”

FEDRU: Vulpea şi cocostârcul

1. Cine este de fapt vulpea? Cel care doreşte s-o cunoască mai îndeaproape, sub raport biologic şi cinegetic, poate să citească monografia Vulpea (1957) scrisă de un mare specialist  (1895–1985), bine cunoscut şi prin alte lucrări ale sale despre animale. Cei care vor avea curiozitatea să caute cărţulia dedicată vulpii în biblioteci, trebuie să ştie că îndrăgitul autor semna în acea perioadă sub pseudonimul I. Venator:
a) Ionel Pop;
b) Eugen Jianu;
c) Aurel Decei

2. Motivul pentru care omul i-a atribuit vulpii calitatea de cel mai şiret animal rezidă în interpretarea antropomorfică a fizionomiei sale. Cu alte cuvinte, vulpea are o „mutră” ce aminteşte expresia umană a vicleniei: botul lung şi ascuţit, sub care foiesc cele două mustăţi stufoase, poziţia piezişă şi tăietura îngustă a ochilor, buzele subţiri, alungite şi strânse sub forma unui zâmbet şiret. În realitate, vulpea  se dovedeşte în unele împrejurări  mai neinspirată decât (…), care se descurcă de multe ori mai bine, chiar în confruntarea cu omul:
a) fricosul iepure;
b) bursucul;
c) cerbul

¤ O viperă era purtată de apa unui râu pe un maldăr de spini. O vulpe, care trecea pe acolo, zărind-o, grăi astfel: „Iată un năier demn de corabia sa!”  Fabula se referă la omul ticălos, care se îndeletniceşte cu afaceri necinstite.

ESOP: Vipera şi vulpea

3. „Dosarul” vulpii este atât de încărcat cu declaraţii şi învinuiri încât eşti îndrituit s-o declari duşmanul întregului vânat folositor cu pene şi cu păr, ba chiar şi a orătăniilor din curţile gospodarilor aşezaţi. După lup ea este considerată cea mai prădalnică sălbătăciune. Dar vulpea nu e numai şireată, ea dă dovadă şi de o judecată ascuţită. Când e nevoită să treacă peste o apă îngheţată se culcă pe gheaţă şi, cu urechea lipită, ascultă dacă apa curge dedesubt. Când o aude ştie că:
a) gheaţa este subţire şi renunţă să treacă dincolo; 
b) nu sunt motive de pericol;
c) se poate trece fără grijă

4. Ziarist şi prozator american (n. 1899), care în 1933 în Alice văzută prin celofan, ironizează direcţiile avangardiste ale literaturii americane moderne. Satirele din Vulpea din Peapack propun un ideal umanist al integrităţii morale şi al echităţii sociale. Plasa Charlottei(1952) va deveni unul dintre cele mai populare romane americane pentru copii. În Nation din 08 august 1942 Diana Trilling scrie: „…Evident, comparat cu marele umanist Montaigne, domnul (…) e un minor… dar, când îi citim jurnalul redactat în timpul primului război, recunoaştem cât de timpuriu s-a apropiat el de tradiţia umanistă.” :
a) George Leroy White;
b) John White;
c) Elwyn Brooks White

Răspunsurile exacte în ziarul de mâine.
Test propus de MIHAI BURDUJA

Un corb ţinea în cioc un caşcaval,/ Iar vulpea, ce poftea şi ea să guste,/ Cerca să-nşele corbul cu vorba ei vicleană:/ „O, corb, Aripi-frumoase şi Ochi-Pătrunzător,/ Gât-demn-de-admirare, ai pieptul ca un vultur!/ Cu ghearele-ţi frumoase întreci orice făptură!/ Păcat de tine că nu poţi cânta!”/ Cu-această laudă la inimă-l atinse,/ Şi corbul, croncănind, scăpă din ciocu-i caşcavalul./ Şireata i-l luă şi-i râse-n nas, zicându-i:/ „Într-adevăr, ai voce şi nu eşti mut deloc!/ Tu, corbule,-ai de toate, doar mintea îţi lipseşte!”

BABRIOS: Corbul şi vulpea

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Nr. 1228.

Comentarii