Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Părintele a fost săpunit rău şi n-a scăpat decât în urma intervenţiei comandantului de regiment, pe care l-a trezit în miez de noapte, să-şi pună obrazul pe lângă şeful poliţiei, sculat de lângă amantă. Când a ajuns la unitate, Cotonogu, maidanez azilant, l-a mârâit cu duşmănie, fără să-l recunoască. Bietul popă nici nu era de recunoscut. A rămas sub duş preţ de o oră, fără să zbiere vreo slovă din „Satisfaction”. La ora şase, a trezit soldatul care-o făcea pe ţârcovnicul, s-au înarmat cu cele potrivite şi s-au repezit la barul „Il Diavolo”.
Soldatul credea că părintele maior se grăbea spre crâşmă, pentru a-şi drege beţia de cu seară, dar se înşela. Aliniind-i pe chelnerii chiori de nesomn, preotul căzut în păcat a luat la sfinţit fiecare metru pătrat al locului unde Necuratul îi întinsese parşiva capcană care-l făcuse de bafta lumii. „Sfinţeşte, Doamne, acest locaaaal! Ocroteşte-i pe păcătoşii care...” Delfini minusculi de agheazmă se încrucişau prin aer, trezind din inerţie damfurile clubului.
Seara, chelnerii participanţi la sfinţire aveau să jure că, în timpul slujbei, urechile lor recunoscuseră mai multe tipuri de tropăieli, generate de copite cu diverse greutăţi sociale, până când o voce de şef a dictat sugrumat retragerea, iar uşa s-a deschis brusc, generând un cutremur de aer, care a îngenuncheat lumina, a spart sticlele de pe raftul barului, ţăndărind paharele şi umplându-l de sânge şi de sperieţi pe barman. În clipele acelea, jurau chelnerii făcându-şi semnul crucii, părintele Cobuz a prins cu mâna cleşte o fiinţă doar de el vizibilă, şi a izbit-o golăneşte c-un cap în gură, de unde a reieşit un muget sinistru, prăvălit apoi pe scări.
Roşu la faţă şi cu mânecile sutanei suflecate, înflăcăratul popă nu s-a zgârcit la agheazmă. A sfinţit tot ce-a prins în cale: mesele de biliard, aparatele de poker electronic, staţia muzicală care-i ducea la demenţă pe clienţi... La urmă, stors de efort, a băut pe nerăsuflate, în ochii stupefiaţi ai chelnerilor, un litru de agheazmă, stabilind cu certitudine un nou record mondial.
Întors la unitate, a dormit tun până seara, când şi-a luat pe neve tălpăşiţa spre front, şi nimeni nu l-a mai văzut până la înmormântarea de peste un an.
Frumos ar fi să spun că preotul Cobuz s-a jertfit în Iraq pentru ţară, astfel ca noi, ceilalţi, să trăim liber şi demn, departe de ameninţările unei lumi violente. N-o să zic aşa ceva, fiindcă ar fi total fals. Popa Cobuz a murit săgetat de infarct, în concediul de odihnă din Grecia, când s-a băgat în apa mării, ignorând avertismentele lansate de cele două sticle de „Ouzo”, băute noaptea, în compania graţioasă a celei ce-i era de şapte zile soţie. O lună de miere, care şi-a deturnat mierea, ungând-o pe colivă.
Încă un amănunt: la trei luni după baia în agheazma părintelui Cobuz, clubul „Il Diavolo” a trebuit închis, din lipsă de clienţi. Onorabilii proprietari (atât cât pot fi de onorabili nişte proprietari de cârciumă), la fel ca cinstiţii chelneri (atât cât pot fi de cinstiţi nişte chelneri) au pus lacătul pe afacerea până mai ieri profitabilă, spurcând cum le venea la gură capriciile economiei de piaţă.
