Cătălin MIHULEAC

Oarecum paradoxal, pe cel mai memorabil personaj al armeţii nu în timpul stagiului parcurs de mine l-am cunoscut, ci mult după aceea. Părintele Cobuz. Vă mai amintiţi de preotul militar Katz, din „Peripeţiile bravului soldat Švejk”? Popa Katz, cel care ţinea la minut predici volante, asemănătoare halbelor de bere golite la botul calului, trupelor ce plecau să-şi verse oasele în linia întâi? Da, el care împletea armonios slova Domnului cu duhul şerpuitor al coniacului supt vârtos, împletitură care ajuta cursivităţii predicii, ducând la o mai trainică priză în sufletul eroic al oşteanului. „Ostaşi, astăzi veţi pleca pe front, şi aşa mai departe. Îndreptaţi-vă acum gândurile spre Dumnezeu şi aşa mai departe, de bună seamă. Nu puteţi şti, de bună seamă, ce se va întâmpla cu voi şi aşa mai departe.”

Maiorul militar Cobuz era un fel de popă Katz, pe timp de pace însă. Un slujitor atât de bun al Domnului, încât competenţele sale – cum se petrec lucrurile în elasticitatea capitalismului – stârniseră interesul concurenţei, Diavolul târcolindu-l fără istov, în nădejdea unei eventuale racolări în oastea sa împieliţată. Spre lauda mea, la una din aceste încercări diavoleşti de mituire, am avut privilegiul să fiu martor.

Cam în fiecare seară, după ce se achita de slujba religioasă - ţinută mai mult pentru a fi bifată în statele de plată decât în catastifele cereşti - preotul Cobuz lepăda sutana, făcea un duş ca să fugărească mirosurile bisericeşti imprimate în piele, îşi mula geaca de piele şi blugii forever „Levi’s”, neuitând să se miruiască din nişte clondiraşe adăpostite într-o chilioară lucioasă, marca „Bulgari”. Astfel ferchezuit, se grăbea să extermine câteva coniace „Metaxa”, în clubul „Il Diavolo”, cel mai apropiat de unitatea sa militară. De obicei nu exagera, dar dacă o făcea, chelnerii aveau consemn să-l transporte în bună stare la poarta unităţii, unde un soldat îl prelua şi-l culca îmbrăcat în camera de gardă. Când se întâmpinau astfel de situaţii, sfinţia sa zbiera cât îl ţineau bojocii hit-ul „Satisfaction” de Rolling Stones, fără să-i pese că mesajul conţinut în strofe intra pe contrasens cu smerenia creştinească, a cărei propovăduire îi fusese încredinţată.

În mod normal, aşa se petreceau lucrurile, mai puţin într-o seară, când popa a ţinut să-şi stropească proaspăta hotărâre de a pleca în fierbintele Iraq. Avea nevoie de bani pentru un apartament, făcându-se timpul să-şi întemeieze un cămin, iar banii se găseau tocmai în Iraq, unde ostaşii români aparţinând de trupele NATO aveau nevoie de o prezenţă bisericească, pentru a-şi preda sufletul în bună contabilitate creştinească dacă era cazul, şi deseori era, fiindcă moartea umblă prin părţile alea nu cu o coasă, ci cu o remorcă de coase, pentru toate gusturile.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Neştersele amintiri din timpul armeţii (V).

Comentarii