Cătălin MIHULEAC

Armata te include însă şi în momentele artistice zilnice, dacă socotim producţiile muzicale cântate în gloată; cântece de-un patriotism ţipător, puse la cale cu siguranţă într-o tavernă, de inspiraţia vreunui majur, chinuit mai mult de gradele rachiului decât de gradele talentului: „Ţară scumpă, tu ne-ai dat/ Haina de soldat/ Şi la datorie, Românie,/ Astăzi ne-ai chemat.” Pe dracu’, datorie, ţară scumpă etc. Nimeni nu credea în baliverne dintr-astea, în frunte cu tovarăşul majur care le-a compus cu bocancii. De acord, pe câmpul muzical milităresc mai zburdau şi alte şlagăre, mai puţin văcsuite patriotic, omagiind nişte fete lăsate acasă, care aşteptau în ordine şi disciplină ca flăcăii lor iubiţi să-şi împlinească datoria ostăşească – again „datorie” – faţă de patrie, şi-n amintirea cărora flăcăii se familiarizau cu un alt obicei de lung folos în viaţă: onanismul. Dar cântecele săreau în chip statornic peste partea cu obiceiul de lung folos în viaţă.

Putem numi activitatea muzicală „defulare prin artă”? Putem, cu bunăvoinţă, deşi defilam cu vocea şi cântam cu bocancii. Dar când o sută de inşi ejaculează din fiinţa lor muzicală strofe soldăţeşti de întindere naţională, tu, aflat undeva în formaţie, poţi cânta liniştit „Satisfaction” sau „Angie” de Rolling Stones, fără ca cineva să-şi dea seama. Eu unul aşa procedam, fiindcă lăsasem acasă o individă grăsuţă pe nume Angela, numai bună pe timp de intemperii militare.

În comparaţie cu sectorul muzical, defulările pe care ni le permiteam în micile învoiri, durând câteva ore până la o zi, erau fleacuri, fiindcă ce să faci în câteva ore, când nici permisiile de trei zile nu însemnau mare lucru. Cum să te răcoreşti? Să te îmbeţi? Să încerci un agaţament la minut, finalizat fericit într-un gang? Învoirile astea erau timp pierdut, fiindcă pe timpul lor tot de armată vorbeai.

Să sesizăm aşadar potrivirea aritmetică între cele nouă luni ale stagiului militar pentru viitorii studenţi şi durata unei gestaţii. Asta şi era milităria, o gestaţie. La finele ei, te naşteai altul din uterul armeţii, sau mai precis din propriul tău uter. După o sarcină de nouă luni, bărbatul matur părăsea corpul puştanului care fuseseşi până atunci. Din momentul ăla, erai pregătit pentru lumina zilei. Ghearele societăţii socialiste te puteau apuca în voie, fără să-ţi mai audă neplăcutele scâncete.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Neştersele amintiri din timpul armeţii (IV).

Comentarii