Cătălin MIHULEAC

În ziua când am aflat că fusese deja semnată şi ştampilată desfiinţarea stagiului militar obligatoriu, am cumpărat o sticlă de vodcă ieftină şi un pachet de ţigări „Carpaţi”, pentru  a bea, a fuma şi a lăcrima pe săturate.

-S-a terminat, aşadar!, îmi spuneam printre înghiţituri de fum spirtos şi printre sughiţuri. De-acum încolo, nici un copilaş nu va mai putea spune, arătând cu degeţelul:

-Uite, mamă, trec soldaţii!

Pe miriştea minţii mele de om tot mai beat, uniformele soldăţeşti se decolorau uşor, de la kaki-ul iniţial spre un verde de culoarea fierii. A doua zi, zăcând asudat pe gresia băii, ca să fiu mai aproape de capacul budei, am decis că nu mai am ficat capabil pentru unele nostalgii, pe care trebuia să le îndur într-un repertoriu nou, altul decât cel alcoolic.

Parcă eram un deţinut politic, care se trezeşte plângând ca proasta la moartea lui Stalin sau Gheorghiu-Dej. Ce noimă aveau bocetele mele închinate milităriei, când eu n-am fost vreodată un membru cât de mic al fan-clubului denumit, să zicem, „Noi, cei care ne dăm în vânt după zilele de aur ale armeţii”? Nu, n-am fost fan al armeţii, deşi parcă nici fără ea viaţa bărbatului nu-i tocmai în regulă. Dar tema asta – dacă armata strică sau ajută - a fost mereu un teren de instrucţie a contradicţiilor.

Destui sunt cei care susţin cu tărie că era perfect în armată: gândeau alţii pentru tine, astfel că mintea ţi se putea relaxa ca la munte, în staţiune; şi-apoi mâncare pe de-a moaca, haine şi cazare aşişderea... Alţii, dimpotrivă, sunt de părere că doar simplul fapt că erai silit să primeşti ordine de la nişte tâmpiţi, superiori însă în grad militar, făcea armata inumană. Cât despre gratuităţile oferite, slăvită fie fasolea servită cu pietricele incluse (unde-i ăla care nu şi-a lăsat măcar un 25 la sută din dantură pe câmpul de bătaie culinară?), slăvit fie duşul rar, glorie eternă eczemelor ochindu-ţi pielea cu ochi de cioclu şi bocancilor rudimentari care-ţi paradeau picioarele.

Dar nimeni nu poate nega faptul că armata prelua şi pregătea pentru viaţă nişte ageamii crescuţi până atunci în seră, făcându-le cunoştinţă cu această ţaţă parvenită, care este „demagogia”. De pildă, ca să vorbesc în termeni publicitari, promo-ul făcut stagiului militar obligatoriu se ducea pe linia absorbţiei mai uşoare a fiorului patriotic în sânge; fiindcă ţărişora ne dă, însă ne şi cere, că nu-i nici ea câştigată la belciuge.

Paradoxal, tocmai cei ce umblau cu refrenul ăsta în gură îşi scuteau odraslele de taina încorporării. Sau poate că feciorii acelor răsfăţaţi ai sistemului erau înzestraţi cu o enzimă specială, care le înlesnea absorbţia fiorului patriotic în sânge, astfel încât instrucţia ostăşească nu mai avea sens? N-o s-o ştiu niciodată. Ni se dădea a înţelege că a-ţi face armata e o chestiune de onoare, dar practica arăta că e o chestiune de onoare în principal pentru prostime. Era necesar să dai cu baioneta, cu puşca ori cu tunul, ca să găseşti vreun fecior de ştab socialist, înţolit în scorţoasa uniformă, confecţionată din tablă unsă cu glaspapir, care-ţi zdrenţuia fără milă pielea gâtului.

Dar să nu generalizăm. Se mai găsea, pe ici, pe colo, câte un prim-secretar de judeţ ori chiar câte o zeitate naţională numită „ministru”, care ţinea să-şi pregătească odrasla pentru viitor, alipind-o temporar în cirezile armeţii. „Vezi cum e viaţa, dragul tatii? Vezi cum te aliniază ea fără milă, de sus în jos, de la stânga la dreapta, în plutoane şi-n batalioane? Acum o să preţuieşti ce face tati pentru tine?” Cam aşa părea să glăsuiască gestul acestor lideri de partid şi de stat, care îşi trimiteau la oaste vlăstarele. Nu ştiu cât spor aveau predicile ţinute propriilor copii, dar eu le dădeam dreptate. Toată viaţa aveam să fiu aliniat; nu după înălţime, ci după originea - sănătoasă ori nu - a părinţilor, după situaţia lor materială, după lungimea părului, după gradul de decolorare a blugilor...

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Neştersele amintiri din timpul armeţii (I).

Comentarii