Cătălin MIHULEAC

Ani în şir m-a obsedat un crâmpei de vers de-al lui Emil Brumaru, întrebuinţat pentru a descrie o stare sufletească specială: „mi-e Cehov”. Sună melancolic şi duios, şi-am găsit că nu-i întâmplătoare coincidenţa Brumaru-Cehov: amândoi medici, amândoi scriitori. Amândoi pricepuţi în dinamica sufletelor.

M-am reapropiat cu reticenţă de proza servită cu linguriţa de Cehov, pe care nu-l mai consumasem din adolescenţă. M-am gândit că organismul meu va găsi demodat medicamentul, că va fi incompatibil cu el. Căci cum mai poţi asimila poveşti cu sănii care patinează cu săptămânile prin stepă, azi când în 45 de minute eşti la Viena şi-n două ore la Paris?

Dar temerea mea s-a dovedit nejustificată. Cehov e fără vârstă. Povestirile lui sunt atemporale, sau poate că sufletul omenesc e acelaşi, indiferent de veacul în care se manifestă. Năravurile de ieri sunt năravurile de azi şi-n mod sigur de mâine-poimâine.

Bunăoară, în schiţa Foaia de semnături, e descrisă politeţea soră cu slugărnicia, care-i mână pe subalterni să-şi scrie numele pe-o coală de hârtie cu rol de felicitare colectivă de Paşti, adresată şefului. Numele fiecăruia trebuie caligrafiat cu grijă, căci un purcel de cerneală picurat pe foaie ar zădărnici tot pupincurismul: „un strop şi... totul ar fi pierdut.”  Scuzaţi-mi observaţia, dar felicitările pe care le trimitem azi şefilor nu-s cu nimic diferite de servilismul de atunci, chiar dacă noi obişnuim să contorsionăm cuvintele, făcându-le să pară scrise în păsăreasca veche: „Fie ca sfintele sărbători să vă picure în suflet lumina care iradiază pace, fericire, iar gândul pur să vă călăuzească pe calea certă a lui Christos!” Dacă felicitările de sărbători ar fi supuse la detectorul de minciuni, rezultatele ar fi jenante.

În „nuvela-minut” Decoraţia, e surprinsă slăbiciunea omenească pentru medaliile înfipte în piept, care te-ajută să creşti suficient în ochii celorlalţi şi enorm în ochii tăi: „te simţi alt om când ai aşa ceva”. La o adică, dacă ţii să rupi gura târgului şi nu eşti proprietarul unei decoraţii, poţi să mergi cu împrumutul: taman asta fac cei doi fustangii din nuvelă, pentru a lua piuitul unor domnişoare. Unul împrumută medalia „Stanislav”, altul „Sfânta Anna” clasa a III-a, şi ce măreţi se dau în faţa gagicilor. Dar apetitul uman pentru astfel de zorzoane s-a păstrat în deplină formă până azi, şi-mi amintesc ce rumoare se iscă de fiecare dată când vreun prezident românesc – vreun Iliescu-Constantinescu-Băsescu - se-aşterne pe împărţit tinichele intitulate bombastic „Ordinul nu-ştiu-cum”, în grad de „comandor” sau de „cavaler”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Dacă te-a trădat nevasta, bucură-te că n-a trădat patria! (I).

Comentarii