Cătălin MIHULEAC

Ah, Mustafa, Abdul, Mohamed... fir-aţi voi să fiţi, pehlivanilor! Adesea, când televiziunile îmi trântesc în casă ştiri despre banalitatea atentatelor din Orientul Mijlociu, un gând mă poartă şi spre voi. Oţi fi şi voi pe-acolo?

Să-mi şterg lacrima. Pentru persoanele inventive, existau însă şi căi de evaziune a pieţei arăbeşti a blugilor. Câte perechi de „Lee”, „Levi’s” sau „Rifle” – atât de pizmuite la ora aceea -  nu erau de fapt decât nişte pantaloni croiţi din material trainic de prelată auto ori chiar din pânză pentru draperii! Într-un fel, se poate spune că românii reinventau pantalonii tip „jeans”, dacă ne amintim de prima pereche de blugi, confecţionată în America din pânză de sac.

Dacă voiai cu tot dinadinsul să fii trendly şi nu te ţinea punga pentru comerţul la cameră al studenţilor arabi, n-aveai decât să găseşti o cale de scurgere dintr-o fabrică de profil, care folosea astfel de materiale ce puteau fi reconvertite. Nici nu era mare greutate: ingineri sau maiştri, dornici de-un spor colateral de salariu, se găseau pe toate drumurile. Cu ei făceai târgul: îi plăteai şi îţi dădeau pe şestache marfa, constând dintr-un cupon de pânză de culoare bleu sau bleumarin. Şi-acum îmi amintesc de prima mea pereche de blugi, confecţionaţi din pânza de perdele, pe care maistrul Budurcă mi-a procurat-o din binecunoscuta fabrică din Paşcani.

Îndată ce materialul viitorilor blugi era strâns la piept şi încălzit de pulsaţiile inimii tale, nu-ţi rămânea decât să iei legătura cu cei câţiva croitori acreditaţi de piaţă. Aceştia – ca dizainări care-şi respectau firma – te întrebau din prima ce marcă preferi ca blugii tăi să imite până la confuzie, ştiut fiind că fiecare soi se particulariza printr-un anumit model al aţei portocalii, cusute pe buzunarele de la spate. Astfel, la „Lee” forma era de sinusoidă, pe „Levi’s” era reprezentată o bifurcaţie care pornea din punctul de jos al buzunarului, pe când „Rifle” se remarca prin două linii, care se hârjoneau pe micul tăpşan al buzunarului.

După ce îi comunicai confecţionerului hotărârea, cu timiditate îl întrebai dacă nu s-ar putea aranja şi de nişte capse originale pentru parafat cusăturile, cum arătau modelele de la mama lor, şi eventual de-un nasture personalizat sub buric, un nasture esenţial, care pornea şi oprea blugii, având importanţa unei chei de contact. Aici, croitorul îţi răspundea ermetic „Nu ştiu, gagiule, să vedem, vom face tot posibilul”, folosind pluralul majestăţii, pentru a-ţi arăta că-şi cunoaşte foarte bine rangul din societate.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Să fii chic cu Nicolae Ceauşescu (II).

Comentarii