O candelă de har în întunericul vremurilor noastre: Părintele Proclu

Într-o lume tot mai grăbită, unde tăcerea devine o raritate, iar duhul vremurilor își poartă pașii prin tumult și uitare, la Colegiul Tehnic „Ferdinand I”, în ziua de 31 ianuarie 2025, s-a aprins o lumină. O lumină blândă, caldă, asemeni unei candele ce nu se lasă stinsă de viforul lumii. Paraclisul „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica și Sfântul Ierarh Nectarie”, lăcaș ce poartă în zidurile sale ecouri de rugăciune, a fost gazda unei întâlniri de suflet, o punte între generații, așternută întru pomenirea Părintelui Proclu, monahul tăcerii, omul smereniei, floarea rară a pustiei.

Evenimentul s-a înscris în cadrul proiectului „Voluntariatul – Școala faptelor bune”, inițiat și coordonat cu dăruire de doamna director Mihaela Moisuc și doamna profesor dr. Aurica Daneliuc, două făclii aprinse pentru educația tinerilor, două inimi care nu încetează să bată în ritmul valorilor autentice.

Părintele Proclu – o lumină ce nu se stinge

În mijlocul celor prezenți, ca o prezență aleasă, s-a aflat domnul prof. univ. conf. Vasile Timiș, o personalitate ce adună în sine înțelepciunea cărturarului și blândețea dascălului. Domnia sa nu a venit să vorbească despre Părintele Proclu ca despre un personaj de legendă, ci l-a evocat cu căldura celui care simte că pășește pe urmele unui om al lui Dumnezeu. „Părintele Proclu nu a fost un om al cuvintelor, ci al tăcerii. Dar tăcerea lui era mai grăitoare decât toate discursurile lumii. Prin tăcere, asculta. Prin tăcere, sfătuia. Prin tăcere, iubea”, a spus domnul profesor, subliniind că adevărata înțelepciune nu se clădește pe zgomot, ci pe liniștea inimii.

Evocarea sa a fost asemenea unui tablou pictat cu lumină, unde Părintele Proclu era așezat în centrul icoanei ca un soare blând, ce încălzește fără să ardă, ce luminează fără să orbească. Virtuțile acestui monah – smerenia, bunătatea, iubirea jertfelnică – au fost zugrăvite în cuvinte alese, iar imaginea sa a rămas în inimile celor prezenți asemenea unei icoane ce nu poate fi ștearsă de trecerea timpului.

Simplitatea – haina marilor duhovnici

În cuvântul său de deschidere, doamna prof. dr. Aurica Daneliuc a oferit o analogie subtilă, așezând alături două personalități – Părintele Proclu și domnul prof. Vasile Timiș. „Simplitatea este haina celor aleși”, a spus domnia sa, subliniind că adevărata noblețe nu stă în fast, ci în modestia autentică. Precum firul de grâu care, atunci când este plin de rod, se pleacă spre pământ, tot astfel și acești oameni mari își poartă darurile cu smerenie.

„Părintele Proclu era asemenea unui izvor de munte: limpede, tăcut, dar nesecat. Nu făcea zgomot, dar împrospăta suflete. Domnul profesor Timiș, prin erudiția sa, este la fel: un râu de înțelepciune, care își poartă apele tainic, fără a-și striga bogăția”, a continuat domnia sa, oferind celor prezenți o lecție despre adevărata măreție.

Taina chemării și smerenia unui sfânt ascuns

Momentul cel mai emoționant a fost marcat de prezența Părintelui Stareț Nectarie Clinci, de la Mănăstirea Sihăstria Putnei. Cuvintele sale au fost asemenea unui fir de aur țesut în broderia amintirilor, căci a povestit despre modul în care Părintele Proclu și-a ales locul de odihnă. „A vrut să fie îngropat la Sihăstria Putnei. Nu a cerut slavă, nu a cerut cinste. A ales locul unde smerenia este cel mai bine păstrată”, a mărturisit părintele, subliniind că această alegere a fost însăși esența vieții sale: ascuns, dar veșnic viu în inimile celor care l-au cunoscut.

Cuvântul ce răsună din veșnicie

Din partea Inspectoratului Școlar Județean, domnul inspector general adjunct Petru Crăciun a adus cuvinte de apreciere organizatorilor, recunoscând că astfel de inițiative sunt adevărate oaze de lumină în deșertul contemporan.

Un moment de o frumusețe aparte a fost oferit de doamna inspector Daniela Ceredeev, care a invitat elevii și profesorii să deschidă, la întâmplare, cartea „File de Pateric – Părintele Proclu”. „Dumnezeu ne vorbește în multe feluri. Uneori, printr-o carte deschisă la întâmplare. Alteori, printr-un om pe care ni-l scoate în cale. Și, de cele mai multe ori, prin tăcerea care ne îndeamnă să ascultăm”, a spus domnia sa.

În acea sală, printre lumini de candelă și umbre de gând, fiecare a găsit un cuvânt care i s-a potrivit. Un cuvânt care a căzut în inimă asemenea unei semințe. Poate că nu va încolți imediat. Poate că nu va înflori mâine. Dar cândva, în taina unei clipe de răscruce, acel cuvânt va rodi.

Lumină care nu se stinge

În încheiere, doamna director Mihaela Moisuc a adresat mulțumiri tuturor, rostind cuvinte ce au rămas ca o binecuvântare: „Luminile adevărate nu se sting niciodată. Părintele Proclu a fost una dintre ele. Iar datoria noastră este să nu lăsăm întunericul să o acopere”.

Cu glas cald, tremurat de emoție, doamna profesor dr. Aurica Daneliuc a împărtășit celor prezenți bucuria de a-l fi cunoscut personal pe Părintele Proclu. „Întâlnirea cu un sfânt nu se uită niciodată. Chipul lui rămâne în suflet, ca o icoană. Cuvintele lui devin o comoară. Și, mai presus de toate, prezența lui devine un dor – un dor de cer”.

Astfel, în această zi binecuvântată, la ceas de iarnă, când lumina se lasă greu peste lume, o candelă a fost aprinsă. O candelă de har, care va continua să ardă, luminând sufletele celor care, fie și pentru o clipă, s-au apropiat de taina smereniei.