În spiritul toleranței

Astăzi, când lumea creștină de pretutindeni și nu numai ea, ci și celelalte confesiuni religioase tind să se adune sub un singur stindard, unele afirmații și atitudini ale istoricilor ideilor religioase dobândesc, prin comparație, o fizionomie ciudată. Faptul se datorează atât temerii de a încălca dogmele, cât și unei înțelegeri mai largi a lucrurilor. Astfel marele cărturar, om politic și renumit ierarh Andrei Șaguna,  care a întemeiat societatea culturală ASTRA, a scris cu alfabet chirilic  remarcabila „Istoria bisericii ortodoxe răsăritene universale” (care se află în biblioteca personală a subsemnatului – vezi foto), în care cititorul de azi rămâne surprins de unele afirmații ale mitropolitului. Dintre acestea, amintim pe cele care îi vizează pe creștinii rușii lipoveni. Primul reproș care li se aduce acestora din urmă este că ei, puternic atașați de cărțile vechi slavonești, nu au mai acceptat modificările ulterioare făcute de greci și ruși și introduse în  Rusia de patriarhul Nicon, la Sinodul din 1655 de la Moscova. Enumerăm câteva exemple de adevărată „răzvrătire” eretică a acestor „rău - crezători”. Ei (protopopul Avaacum, preotul Nikita și diaconul Teteka) învață „1. că numai de două ori are a se cânta ALLILUIA, dar nu de trei ori; 2. că numele cel sfânt al Domnului nu IISUS și ISUS are o a se zice și a se scrie; 3. că la dumnezeiască Liturghie nu cinci, ci șapte prescuri se ceru; 4. că Sfânta Cruce nu cu trei degete, ci cu două are de a se face; 5. că cinstita Cruce a Domnului are de a se face din patru lemne cu opt margini, dar nu și din două lemne cu patru margini; 6. că nici un preot sfințit de episcopu carele au primit hotărârile Soborului susatins, nu se primește; 7. că ori ce îndreptare în hainele poporului se socotește ca un eresu.”

Mitropolitul ortodox Andrei Șaguna sesizează și acceptă persecuțiile întreprinse împotriva acestora, însă nu-și dă seama că tocmai duhul toleranței și al milei creștine propovăduit și urmat de rușii lipoveni a făcut ca numărul lor să crească foarte repede. Faptul era extrem de evident în relatarea pe care o face despre starea credinței în Bucovina. Aflându-se sub stăpânirea austriacă, bucovinenii au beneficiat de o mai mare libertate religioasă. Ca atare, văzând că nu li se pune nici o stavilă în exercitarea credinței lor, aceștia au trimis soli în toată Rusia spre a-i chema aici în Bucovina pe cei de același rit. Răspunzând chemării, scrie Andrei Șaguna „ei au format trei comunități făcând în  satul lor Chernicu (Fântâna Albă) încă o mănăstire unde se aflau niște lăpădături de călugări ruși. Aici ei au ales călugărul Gherontie să meargă în Rusia sub chipu de neguțătoriu austriac ca să vestească la frații lor ce bine le merge în Bucovina. El ajunge la Moscova, apoi la Petersburg venind cu multe daruri. Acuma ei vroiau să aibă și un episcop. În acest scop trimit doi lipoveni Alipie și Pavle care s-au dus în Constantinopol unde au făcut cunoștință cu Amvrosie care la Saraevo (Bosnia) a fost mitropolit. Amvrosie a acceptat să fie mitropolitul lor. Toți trei s-au dus la Viena unde lui Amvrosie i s-a dat voie să fie arhiereul lipovenilor.”

În prezent acela care va scrie o istorie a bisericii ortodoxe trebuie să aibă o atitudine mai înțelegătoare asupra acestor fenomene, întrucât  deosebirile sunt nesemnificative, iar spiritul adevăratei credințe nu este denaturat. În același sens credem că o apropiere între rușii lipoveni de rit vechi din diasporă și rușii pravoslavnici nu poate să fie decât benefică. Toleranța și iubirea creștină nu au adus decât bunăstare și bucurie sufletească. Cel înțelept va înțelege!

Prof. Arhid. Șt. Hreniuc