1 Decembrie 1918, Ziua Naţională a României, ne aminteşte şi de unirea Bucovinei cu ţara mamă.

Acest act politic, care consfinţeşte formarea României Mari, a fost pregătit cu mult timp înainte de realizarea sa. Intelectualitatea bucovineană, pătrunsă de sentimentul naţional, a stimulat conştiinţa publică a apartenenţei la acelaşi neam şi dorinţa de unire cu vechile provincii surori. Se cunosc manifestările în care s-a implicat tineretului bucovinean, străduinţele intelectualităţii pentru conservarea spiritului românesc, pus la grea încercare de către autorităţile habsburgice, care urmăreau deznaţionalizarea populaţiei inclusiv prin schimbarea numelor româneşti şi slavizarea acestora.

Declanşarea primului război mondial a provocat o adevărată frenezie în rândurile patrioţilor bucovineni. S-a considerat că a sosit momentul pentru descătuşarea provinciilor româneşti de sub dominaţia celor două imperii, habsburgic şi ţarist.

Intrarea Regatului României în război, alături de Franţa şi Anglia, a fost salutată şi urmată de înrolarea tinerilor în Armata Regală Română. Bucovinenii, aflaţi la studii în România, s-au înrolat imediat şi au creat un corp de voluntari. Nu a durat mult timp şi rândurile acestora au sporit prin trecerea frontierei de către alţi tineri entuziaşti care li s-au alăturat. Pentru aceştia s-a creat o şcoală de ofiţeri de rezervă în cazarma Regimentului 37 Infanterie din Botoşani. Constantin Turtureanu, profesor la Cernăuţi, evocă în amintirile sale prezenţa la această şcoală a următorilor voluntari bucovineni: Vasile Ienceanu, Grigore Nandriş, Vasile Cnil, Al. Rozmenteneanu, I. Dugan, I.E. Torouţiu, D. Moldovan, D. Bucevschi, C. Baciu, D. Drăguleanu, Vasile Jauca, S. Farcaş, Virgil Ianovici, Gh. Posteucă, Silvestru Netea...

Ceea ce trebuie menţionat este faptul că aceşti voluntari au plecat din Bucovina când frontiera a început să fie bine păzită. Unii dintre ei şi-au riscat viaţa.

Vasile Jauca, tatăl celui care semnează aceste rânduri, era elev plutonier în armata austriacă atunci când a trecut frontiera. Profitând de o permisie în satul natal (Stupca) a trecut în România cu riscul de a fi prins, declarat dezertor şi condamnat la moarte. Se ştie că executarea dezertorilor din armata austriacă se făcea prin spânzurătoare şi nu prin împuşcare. Romanul „Pădurea spânzuraţilor”, scris de Liviu Rebreanu,  se bazează pe un fapt real, petrecut pe frontul din Ardeal.

Sentimentul patriotic al tinerilor Bucovineni a fost însă mai presus de orice risc. Însufleţirea provocată de dorinţa fierbinte de unire cu Ţara era mai puternică decât prudenţa şi teama. Unirea s-a realizat cu sacrificii dar,  după cel de-al doilea război mondial, tatăl meu îmi spunea cu amărăciune: „Noi am făcut România Mare, dar alţii au reuşit să o facă mai mică”.

Desigur că provocările istoriei sunt mai puternice decât dorinţele noastre, fie ele şi patriotice. Totuşi scăderea sentimentului naţional, în anii care au urmat, reprezintă o crudă realitate. Cu atât mai mult cu cât, în perioada regimului comunist, aceste jertfe au fost deturnate şi considerate ca fiind acte imperialiste, contrare interesului poporului român.

Cum se va face faţă unor astfel de provocări în lipsa unor modele care au menirea să coaguleze şi să înflăcăreze voinţa colectivă? Fără coeziune naţională, noţiunea de popor este de neconceput.

Vicisitudinile istoriei nu pot fi contracarate decât prin solidaritate. Iar aceasta nu se poate realiza fără modele adevărate. Patriotismul şi dragostea de ţară îşi au sălaşul în spiritul individului şi nu în manifestările sale ocazionale. Să ne ferim de blestemul versurilor lui Mihai Eminescu din „Scrisoarea I”: „Iar deasupra tuturora va vorbi un mititel / Nu slăvindu-te pe tine...lustruindu-se pe el / Sub a numelui tău, umbra...”. Să ne amintim de România, de poporul român, de istoria şi cultura lui, în orice moment al activităţii noastre politice şi sociale şi nu doar cu prilejul unor aniversări.

Alexandru JAUCA (fiul lui Vasile Jauca - luptător în Corpul Voluntarilor Ardeleni şi Bucovineni, decorat de Regele Carol al II-lea, la data de 4 dec. 1931, cu Medalia Ferdinand I cu spade pe panglică), preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România- Filiala Suceava

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Voluntarii bucovineni, în războiul pentru întregirea neamului (1916-1918).

Comentarii