În primele șapte luni din 2018, numărul companiilor radiate a crescut cu 2,4% față de perioada similară din 2017 (48.532 față de 47.562), arată datele prezentate de Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) și publicate de MEDIAFAX.
Pe județe, cele mai multe radieri au avut loc în București, unde 7.500 de firme au fost scoase din evidențe, însă comparativ cu perioada similară din 2017 numărul firmelor radiate a scăzut cu 9,29% (de la 8.268 în 2017, la 7.500 în 2018).
După București la numărul de firme radiate se află județul Cluj, cu 2.063 de companii, în scădere față de primele șapte luni din 2017, când numărul firmelor scoase din evidență a fost de 2.244, urmat de Bihor, unde au fost radiate 1.829 de firme, în creștere cu 22,38% față de perioada similară din 2017.
Pe de altă parte, județele cu cele mai puține radieri au fost Ialomița 340, Covasna cu 351 de firme radiate, Călărași - 377, Teleorman - 438 și Giurgiu - 497.
De asemenea, în luna iulie 2018 s-au înregistrat 6.784 de radieri, iar cele mai multe au fost în București (1.008), Cluj (322) și Timiș (304), iar la polul opus, județele cu cele mai puține firme radiate în iulie 2018 au fost Călărași (46), Covasna (48) și Teleorman (51).