Militarul adus la Spitalul Floreasca din Bucureşti după ce a fost rănit în urma prăbuşirii unui elicopter în judeţul Bacău are contuzii şi arsuri multiple şi va fi supus unei intervenţii chirurgicale, pentru suturarea unor plăgi, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse autorizate.
"Rămâne internat la Floreasca, în prezent se află la terapie intensivă", au mai spus sursele citate.
Ceilalţi doi militari răniţi, care se află la Spitalul Militar, au arsuri şi rămân în această unitate sanitară, potrivit aceloraşi surse.
Cei trei militari au fost răniţi, iar alţi trei au murit după ce un elicopter militar s-a prăbuşit, joi după-amiază, în jurul orei 16.00, în localitatea Bereşti-Bistriţa din judeţul Bacău, la o distanţă de aproximativ o jumătate de kilometru de drumul naţional.
La impactul cu solul, aparatul de zbor a luat foc, iar la faţa locului au fost trimise mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, care au stins incendiul.
MApN a precizat că este vorba despre un elicopter Puma Socat aparţinând Forţelor Aeriene Române, în timpul executării unui zbor în formaţie.
La bordul avionului se aflau cinci militari de la Flotila 95 de aviaţie militară Bacău, doi dintre aceştia pierzându-şi viaţa.
Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a spus că va merge spre locul accidentului aviatic.
Totodată, MApN a anunţat că, din ordinul şefului Statului Major General, conform procedurii, au fost reţinute la sol toate aeronavele de acest tip, până la elucidarea cauzelor producerii evenimentului.
De asemenea, o comisie a Statului Major al Forţelor Aeriene va cerceta împrejurările în care a avut loc accidentul.
La faţa locului urma să se deplaseze, din dispoziţia şefului Poliţiei Române, şi o echipă de specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, pentru a acorda sprijin de specialitate în cazul elicopterului militar prăbuşit, potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).