Monitorul de Suceava Tenis de câmp

Zi plină în Cupa Monitorul

Gabriel TODERAŞCU

După trei zile de pauză în care a făcut loc turneului Tenis Partener Gold de la Suceava, Cupa Monitorul se reia începând de astăzi. Nu mai puţin de 12 partide se află în programul zilei de astăzi, care va începe la 8 dimineaţă şi se va încheia în jurul orei 18.00.

La Cupa Monitorul 2016 şi-au anunţat participarea nu mai puţin de 182 de jucători din judeţul Suceava, care se vor întrece la patru categorii de concurs, Secundară, Principală, Elită şi Veterani. Turneul se va derula până la sfârşitul lunii septembrie la Bazele sportive Unirea şi IRE, interval de timp în care se vor disputa un număr record de 992 de meciuri. Mai trebuie precizat că ediţia din acest an va cuprinde, în premieră, şi două secţiuni noi, rezervate femeilor şi copiilor, unde înscrierile vor continua până la începutul lunii iunie.

Sponsorul principal al Cupei Monitorul este societatea Aqua Carpatica, la bunul mers al competiţiei urmând să-şi mai aducă aportul SUCT, Conbucovina, Holzindustrie Schweighofer, Calcarul Pojorâta, Alma Viva, Inter Conti, Centrul de reconversie auto GPL - Suceava, Lusek, Caparol, Padrino, Florconstruct, Tipografia Celestin şi Decathlon.

Pentru mai multe detalii accesaţi link-ul https://www.monitorulsv.ro/Cupa-Tenis-Monitorul.

Programul zilei de astăzi:

Luni, 6 IUNIE, Ora 08.00
Liviu Axinte – Ovidiu Bîrsei
Principală, Grupa F
Baza UNIREA
Luni, 6 IUNIE, Ora 10.00
Liviu Petraru - Constantin Chetraru
Veterani, Grupa C
Baza UNIREA
Luni, 6 IUNIE, Ora 12.00
Vasile Maxim – Dan Lefter
Principală, Grupa G
Baza UNIREA
Luni, 6 IUNIE, Ora 14.00
Costel Avram – Laurenţiu Sfichi
Elită, +40, Grupa B
Baza UNIREA
Luni, 6 IUNIE, Ora 16.00
Sorin Croitor -  Dorin Croitor
Principală, Grupa B
Baza UNIREA
Luni, 6 IUNIE, Ora 16.00
Ştefan Ungureanu – Bogdan Zovea
Principală, Grupa E
Baza UNIREA
Luni, 6 IUNIE, Ora 08.00
Iulian Asimionesei – Emilian Petruneac
Secundară, Grupa B
Baza IRE
Luni, 6 IUNIE, Ora 08.00
Lucian Petruneac – Traian Rizac
Secundară, Grupa H
Baza IRE
Luni, 6 IUNIE, Ora 10.00
Marian Schiotis – Doru Potolea
Veterani, Grupa B
Baza IRE
Luni, 6 IUNIE, Ora 10.00
Constantin Semaca -  Mihai Grămaticu
Veterani, Grupa D
Baza IRE
Luni, 6 IUNIE, Ora 12.00
Viorel Negru – Dorin Mihăilă
Elită, +40, Grupa C
Baza IRE
Luni, 6 IUNIE, Ora 14.00
Iulian Semaca – Ciprian Cimbru
Principală, Grupa K
Baza IRE

 



Articol salvat de pe v3.monitorulsv.ro, ediţia din 06 Iunie 2016.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.