Monitorul de Suceava A 20-a sesiune a Forumului pentru Păduri

Vocea sectorului forestier european la ONU: pădurea și lemnul – soluții pentru viitorul durabil al Europei

Cosmin ROMEGA

Cu ocazia celei de-a 20-a sesiuni a Forumului ONU pentru Păduri (UNFF20), sectorul forestier european a fost reprezentat la nivel înalt în cadrul unui eveniment dedicat parteneriatului public-privat pentru atingerea Obiectivelor Globale privind Pădurile, organizat de FAO și organismul consultativ al sectorului privat, ACSFI.

CEI-Bois (Confederația Europeană a Industriilor Lemnului)și EOS (Organizația Europeană a Producătorilor de Cherestea)au transmis un mesaj clar: sectorul forestier este o piesă esențială a tranziției verzi și a bioeconomiei europene, oferind soluții regenerabile, circulare și competitive în fața provocărilor climatice și economice.

„Lemnul este o resursă strategică – regenerabilă, versatilă și cu amprentă redusă de carbon. El contribuie la reducerea emisiilor, la dezvoltarea rurală și la înmagazinarea de carbon pe termen lung. România are datoria și șansa de a fi în avangarda acestei transformări europene”, a declarat Ciprian-Dumitru Muscă, președintele ASFOR – Asociația Forestierilor din România.

Industria forestieră susține deja o economie circulară autentică, valorificând complet resursa lemnoasă, inclusiv deșeurile de procesare. Inovațiile în domeniul lemnului tehnologic, construcțiilor durabile, ambalajelor bio-based și textilelor regenerabile demonstrează rolul strategic al sectorului în economia viitorului.

Pentru ca acest potențial să fie valorificat, este esențială adoptarea unor politici publice coerente și a unui cadru de sprijin adecvat, atât la nivel european, cât și național. Printre prioritățile sectorului se numără:

România – cu una dintre cele mai extinse suprafețe forestiere din Uniunea Europeană – are potențialul de a deveni lider regional în bioeconomie forestieră.

„Sectorul forestier românesc este pregătit să fie parte a soluției. Avem expertiză, resurse și viziune. E timpul ca pădurea și lemnul să fie tratate nu ca simple materii prime, ci ca elemente centrale ale unei economii verzi, competitive și reziliente”, a subliniat președintele ASFOR.

Acest lucru presupune sprijin pentru inovație, politici de utilizare durabilă a pădurii și integrarea resursei forestiere în strategiile naționale privind clima, dezvoltarea rurală, industria construcțiilor și economia circulară.

 



Articol salvat de pe v3.monitorulsv.ro, ediţia din 13 Mai 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.