Închis de judecători
Sergiu RUSU
Individul acuzat că a violat o bătrână din comuna Fundu Moldovei a ajuns în beciurile Poliţiei.
Reţinut pentru 24 de ore, Mihai Macovei (23 de ani), din aceeaşi localitate, a fost dus duminică în faţa magistraţilor Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc. Pe baza probelor prezentate de anchetatori, judecătorii au decis încarcerarea lui Macovei pentru 29 de zile, sub acuzaţiile de viol şi violare de domiciliu.
Tânărul este acuzat că în noaptea de 1/2 noiembrie a.c., în jurul orelor 2:00-2:30, a intrat pe un geam în casa Elisabetei U. şi a obligat-o pe octogenară să întreţină raporturi sexuale.
„În urma examinării medico-legale a victimei, s-a stabilit că aceasta prezintă echimoze şi escoriaţii, leziuni care s-au putut produce prin comprimarea cu mâna şi proiectare de corpuri contondente, posibil în cadrul unui viol”, se precizează în cadrul unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Judiciariştii de la Investigaţii Criminale au reuşit să-l prindă în numai câteva ore pe Macovei, după urmele de la bocanc pe care le-a lăsat la locul faptei.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 05 Noiembrie 2007.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.