Monitorul de Suceava

Vaslui: Bebeluş dus până la ambulanţă cu sania, pe o distanţă de aproape doi kilometri

 

Un bebeluş de cinci luni din localitatea vasluiană Chetrosu, aflat în stare gravă din cauza unei pneumonii, a fost scos din nămeţi, miercuri dimineaţă, după şase ore de eforturi, cu o sanie trasă prin zăpadă şi apoi cu o maşină a Armatei, care s-a deplasat la intervenţie cu echipajul Ambulanţei.

Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Vaslui a apelat la sprijinul Armatei pentru a putea interveni în cazul unei fetiţe în vârstă de cinci luni, cu pneumonie severă, la care autosanitara nu a putut ajunge din cauza drumurilor acoperite de zăpadă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Plecat la solicitare la miezul nopţii, cu o maşină a unei unităţi militare din Bârlad, echipajul medical al SAJ a ajuns la Chetrosu abia spre dimineaţă, bebeluşul fiind adus până la autospeciala Armatei cu o sanie trasă prin nămeţi pe o distanţă de aproximativ 1,5 kilometri.

"Fetiţa avea febră foarte mare din cauza pneumoniei severe de care suferă, astfel încât viaţa îi era pusă în pericol, mai ales să părinţii ne-au spus la telefon că nu au nicio banală aspirină în casă pentru a-i da copilului până ajungem noi să-l preluăm. Tatăl bebeluşului a spus că a bătut din poartă în poartă la jumătate de sat, însă nimeni nu i-a dat o pastilă ca să-l ajute”, a declarat, miercuri, managerul SAJ Vaslui, Aurora Popa.

Copilul a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Bârlad, durata întregii intervenţii fiind de şase ore.
 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 15 Februarie 2012.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.