Monitorul de Suceava

Vadim Tudor susţine că o convorbire a sa cu Văcăroiu a fost ascultată şi a cerut SRI să facă anchetă


Preşedintele PRM Corneliu Vadim Tudor, a susţinut vineri, într-o conferinţă de presă, că o convorbire telefonică pe care a avut-o la începutul săptămânii cu preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, ar fi fost "ascultată", precizând că i-a cerut directorului SRI să facă o anchetă.
  "Am auzit în receptor zgomote stridente, ca de bandă audio sau dischetă, derulată cu mare rapiditate, după care convorbirea a fost întreruptă", a susţinut Vadim Tudor.

Potrivit acestuia, preşedintele Senatului Nicolae Văcăroiu, şi-a exprimat , într-o convorbire telefonică ulterioară, stupefacţia şi revolta că dialogul a fost înregistrat şi întrerupt, "pe faţă", cu "atâta grosolănie".

Liderul PRM a mai spus că Văcăroiu şi-a exprimat indignarea pentru acest act de "poliţie politică" şi în cadrul unei discuţii pe care a avut-o cu Vadim Tudor în biroul său de la Senat.

"A fost un zgomot ca de bandă ruptă, l-am auzit, amândoi, foarte clar", ar fi spus Nicolae Văcăroiu, conform lui Vadim Tudor.

Preşedintele PRM a precizat că a purtat convorbirea de pe telefonul său mobil, de la sediul PRM, Văcăroiu folosint telefonul fix din cabinetul său de la Senat.

"I-am dat telefon directorului SRI, George Cristian Maior, căruia i-am cerut declanşarea unei anchete pentru a se stabili dacă abuzul a fost săvârşit de cei din subordinea lui sau de vreun alt serviciu secret, legal sau ilegal", a adăugat Corneliu Vadim Tudor.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 18 Ianuarie 2008.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.