Monitorul de Suceava Poliţia Rurală

Urmărit general reţinut la Voitinel

Luigi BĂRĂGOIU

Un tânăr din judeţul Botoşani care fusese dat în urmărire generală încă de la mijlocul anului în curs a fost reţinut ieri dimineaţă de către lucrătorii de poliţie de la Voitinel.

Petru Murariu, în vârstă de 28 de ani, din comuna Curteşti-Botoşani, se sustrăgea de la executarea unei pedepse cu închisoarea de un an pentru furt calificat.

Botoşăneanul a fost depistat pe raza localităţii Voitinel, în cătunul de romi, unde locuia fără forme legale.

Imediat ce a fost reţinut, tânărul a fost transportat sub escortă la arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava, a precizat şeful biroului Poliţia Rurală Rădăuţi, subcomisar Daniel Andrei.


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 11 Decembrie 2007.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.